Connect with us

Politică

Vlad Batrîncea: Cetățenii trebuie să afle adevărul, cine sunt politicienii care au participat la frauda bancară

Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor va propune, repetat, astăzi, în Parlament, proiectul cu privire la crearea unei comisii parlamentare de anchetă cu scopul elucidării circumstanțelor emiterii garanțiilor de stat și a emisiunii monedei naționale în anii 2014-2015, care în consecință au dus la frauda bancară.

Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, și-a exprimat speranța că toți deputații din actuala legislatură vor susține unanim propunerea BCS, înaintată în baza deciziei Curții Constituționale, din 22 aprilie, care a stabilit că Guvernul și BNM au emis garanțiile de stat în valoare de peste 14 miliarde de lei cu încălcarea Constituției. ”Vom propune repetat crearea acestei comisii. Sperăm că toți deputații vor susține această decizie sănătoasă. (…) Sperăm că nimeni din această legislatură nu va împiedica crearea acestei comisii. Sperăm că toți deputații vor fi unanimi”, a declarat Batrîncea. Vicepreședintele Parlamentului a declarat că materialele comisiei urmează ulterior să fie transmise organelor de drept. Potrivit lui Batrîncea, în cadrul anchetei parlamentare urmează să fie stabilite numele concrete ale guvernanților care au pus la cale acțiunea secretă de alocare ilegală a peste 14 miliarde de lei pentru a acoperi frauda bancară. ”Această constatare a CC ar trebui să fie subiectul central în topul știrilor, pentru că acum oamenii pot afla adevărul. Deciziile luate de Guvern și BNM trebuie să fie subiectul anchetei, iar cetățenii să afle adevărul. (…) Organele de drept ar trebui să se autosesizeze și să pornească urmărirea penală. 14 miliarde au fost emiși cu încălcarea legii și Constituției. Există și o răspundere a politicienilor care au condus atunci Moldova, aceste decizii au prejudiciat statul și ancheta trebuie să identifice numele fiecăruia”, a spus deputatul. Comisia de anchetă va antrena în activitatea sa toate autoritățile statului responsabile, va audia părțile și persoanele implicate și va prezenta Parlamentului, în termen de până la 60 de zile, raportul cu privire la elucidarea circumstanțelor emiterii Garanțiilor de stat, precum și a emisiei monedei naționale de către Banca Națională a Moldovei în valoare de 9,5 miliarde de lei și, respectiv, de 5,34 miliarde de lei. Amintim, săptămâna trecută, deputații BCS au propus o comisie de anchetă care să identifice politicienii implicați în frauda bancară, însă majoritatea PAS a amânat votul. Deputații PSRM au atras atenția, în cadrul unei conferințe de presă, că cele peste 14 miliarde de lei date băncilor falimentare sunt întoarse anual de cetățenii Republicii Moldova. Datoria a fost eșalonată pe o perioadă de 25 de ani cu o dobândă de 5%. Doar în acest an, din buget vor fi achitate 894 de milioane de lei, dintre care 604 milioane de lei este rata procentuală. În total, până în anul 2041, cetățenii trebuie să întoarcă 25 de miliarde de lei.

Populare

© 2021 - abcnews.md