VIDEO // Președintele a precizat că starea de urgență nu va fi prelungită

14 mai 2020 14:350 comentariiVizualizări:

Din 15 mai, în Republica Moldova va fi instituită starea de urgență în sănătate publică. Anunțul a fost făcut de șeful statului, Igor Dodon, după ședința Consiliului Suprem de Securitate. Președintele a precizat că starea de urgență în legătură cu pandemia COVID-19, instituită de Parlament până la 15 mai, nu va fi prelungită, iar din această dată competențele  Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) vor fi preluate de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP).

Președintele a făcut apel către cetățeni să fie în continuare vigilenți și să respecte regulile de comportament impuse de pandemie.

”Noi am decis să nu venim cu o solicitare în Parlament pentru a prelungi starea de urgență, dar aceasta nu însemnă că riscul a trecut. Cu toate că suntem plasați mai bine ca alte țări. Dacă vorbim de decese, la noi este 3,5 %, la nivel mondial media este de 6,9%, în România – 6,5%. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să ne relaxăm.”, a spus Dodon.

Șeful statului a menționat că aceste rezultate se datorează în mare parte modului cum autoritățile au gestionat situația, dar e important și cum va fi menținută în continuare pandemia sub control.

Președintele a mai precizat că în țară sunt suficiente stocuri de teste, medicamente și consumabile.

”Suntem pregătiți, dar, stimați cetățeni, trebuie să fim responsabili”, a spus Dodon.

Leave a Reply