Connect with us

Politică

VIDEO// Peste 300 de mii de pensionari, dar și beneficiari ai alocațiilor sociale au primit deja de la stat ajutorul de 900 de lei

Peste 300 de mii de pensionari, dar și beneficiari ai alocațiilor sociale au primit deja de la stat ajutorul de 900 de lei. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Muncii și a Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, la ședința de Guvern.

„Cei care primesc prestațiile sociale la card, deja la 1 octombrie plata suportului financiar a fost efectuată integral și cifra acestor persoane constituie 205 322 de beneficiari. Prin intermediului „Poștei Moldovei” plata suportului financiar se realizează la data de plată a pensiei și a alocației. În perioada 1-6 octombrie, oficiile poștale au achitat pentru 106 145 beneficiari”, a declarat Dumbrăveanu.

Ministrul a precizat că persoanele care nu au primit ajutorul financiar din anumite motive obiective pot ridica banii până la sfârșitul anului 2021.

Amintim că la inițiativa președintelui țării, Igor Dodon, ajutorul de 900 lei vor primi în total 643 124 de persoane, beneficiari de toate tipurile de pensii și alocații sociale, a căror mărime nu depășește 3000 lei.

Populare

© 2021 - abcnews.md