VIAŢA ŞI CARIERA lui Vladimir Putin: Ascensiunea preşedintelui Rusiei de la periferia Leningradului la prima scenă a lumii

18 martie 2015 13:110 comentariiVizualizări:

Ascensiunea lui Vladimir Putin la putere poate reprezenta cu uşurinţă subiectul unui roman sau al unui film, în care acţiunea ar fi presărată cu spioni, conflicte armate, oligarhi, petrol sau judo. Site-ul businessinsider.com ni-l prezintă pe omul şi politicianul Vladimir Putin, dezvăluind elemente mai puţin cunoscute din viaţa şi cariera „celei mai puternice personalităţi din lume”.

putin_3

Vladimir Putin s-a născut la Leningrad (Sankt Petersburg în prezent) în 7 octombrie 1952. Vladimir Vladimirovici Putin este unicul copil al unui veteran de război şi al unei muncitoare care trăiau la periferia Leningradului. El a crescut într-un apartament „comunal”, cu alte două familii, un lucru obişnuit la acea vreme în Uniunea Sovietică.

Ca adolescent, Putin a lucrat la postul de radio al şcolii la care învăţa, unde se pare că difuza muzica trupei Beatles sau a altor grupuri de rock din Occident.

Fotograful Platon – autorul celebrei coperţi cu Putin din revista Time, în 2007 – susţine că preşedintele Rusiei era fanul lui Paul McCartney şi că „Yesterday” era cântecul său preferat.

Încă de tânăr, Vladimir Putin a devenit interesat de judo. El a devenit campion la judo la universitate în 1974.

Un fost ministru de finanţe din Rusia, Serghei Alaksaşenko, crede că dragostea lui Putin pentru judo spune ceva despre strategia sa privind politica externă. „Spre deosebire de un şahist, un judoka nu aşteaptă o mişcare din partea adversarului. Strategia lui este să aştepte să vadă când are şansa de a executa o singură lovitură, după care se retrage. Un judoka de succes trebuie să anticipeze loviturile adversarilor săi, să ia o decizie rapidă şi să-i pună la pământ”, a scris oficialul rus în Moscow Times.

Preşedintele Rusiei este pasionat de romanele de spionaj şi de show-urile TV. Putin se pare că îndrăgea foarte mult seria de romane „17 Clipe ale unei Primăveri”, care a fost ulterior transformată într-un serial TV. Romanele aveau ca personaj principal un agent dublu – Max Otto von Stierlitz (născut Vsevolod Vladimirovici Vladimirov), care s-a infiltrat în elita nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Ceea ce m-a uimit întotdeauna a fost cum un om a reuşit mai mult decât o armată întreagă„, declarat Putin referitor la seria de romane.

Într-un moment gen „viaţa imită arta”, Putin a ajuns chiar el în pielea personajului din „17 Clipe ale unei Primăveri”. În 1985, KGB-ul l-a trimis pe Putin la Dresda, în Germania de Est, unde a trăit sub acoperire cu numele de „Mr. Adamov”. Potrivit unor informaţii, Putin a învăţat limba germană atât de bine că era capabil să imite anumite dialecte. Spre deosebire de alţi agenţi KGB, lui Putin îi plăcea să-şi petrească timpul cu germani.

Nu se ştie însă cum anume şi-a petrecut timpul Putin în Germania de Est. Potrivit Kremlinului, el a primit medalia de bronz „Pentru servicii excepţionale aduse Armatei Poporului”.

În 1989, Zidul Berlinului a căzut, iar Putin s-a întors la Leningrad unde a primit un job sub tutela primului primar democrat al Leningradului, Anatoli Sobciak (care îi fusese profesor de drept).
Oficial, Vladimir Putin şi-a dat demisia din KGB în 1991. În acest mod, Putin şi-a început activitatea în administraţie.

Publicaţia Newsweek a scris că există un grup de democraţi din Sankt Petersburg care crede că Putin a fost trimis de KGB la biroul primarului, însă nu există probe care să susţină aceste afirmaţii.

În timp ce a lucrat cu Anatoli Sobciak, Putin şi-a câştigat porecla de „Gray Cardinal/Cardinalul Gri” şi era considerat „omul la care trebuie să apelezi dacă doreşti ca lucrurile să fie rezolvate” sau „omul indispensabil al lui Sobciak”.

În anii ’90, Vladimir Putin a fost subiectul unui scandal, el fiind investigat „pentru acordarea preferenţială a unor licenţe de import şi export„. Putin s-a ocupat de un schimb de mărfuri în valoare de 100 de milioane de dolari. Rusia trebuia să exporte materiale pentru a primi în schimb alimente destinate cetăţenilor oraşului Sankt Petersburg. Deşi materiale au fost exportate, locuitorii oraşului nu au primit alimentele promise.

Se pare că Vladimir Putin a fost cel care a semnat documentele, însă Kremlinul neagă acest lucru.

Ascensiunea lui Putin în „ligile superioare” ale administraţiei ruse. În 1996, Putin şi-a luat familia şi s-a mutat la Moscova, unde a urcat rapid pe scara ierarhică. După mai multe posturi deţinute, el a ajuns în 1998 conducătorul FSB, fostul KGB.

„În iulie 1998, Elţîn l-a numit pe Putin la conducerea FSB. Era o funcţie pe care preşedintele de atunci ar fi acordat-o doar omului în care ar fi avut cea mai mare încredere”, a scris Newsweek.

În august 1999, preşedintele Boris Elţîn l-a numit prim-ministru pe Vladimir Putin. O lună mai târziu, popularitatea lui Putin era de 2 la sută. El era al cincilea premier din ultimii doi ani şi nimeni nu-l credea pe Elţîn când acesta susţinea că Putin va fi succesorul său.

Toată lumea se aştepta ca Evgheni Primakov să fie următorul preşedinte rus, deoarece avea o carieră impresionantă în spate şi era prietenul tuturor „de la Madeleine Albright la Saddam Hussein”.

Însă, spre surprinderea tuturor, Elţîn şi-a anunţat demisia şi l-a numit succesor pe Vladimir Putin, în 1999. Mulţi cred că Elţîn a procedat astfel pentru a se apăra pe el. Războiul din Cecenia se intensifica, iar popularitatea preşedintele scădea vertiginos.

Una din primele decizii ale lui Putin în noua funcţie a fost să-i acorde „imunitate deplină lui Elţîn în faţa oricăror investigaţii pentru activităţi ilegale, protejarea documentelor private ale acestuia, a reşedinţelor şi bunurilor deţinute în faţa unor posibile confiscări”.

În primul său interviu televizat ca preşedinte al Rusiei, Putin a promis libertatea presei, libertatea de exprimare, dreptul la proprietate privată.

Vreau să avertizez că orice încălcare a legilor ţării, a constituţiei vor fi pedepsite. Libertatea de exprimare. Libertatea mass-media. Dreptul la proprietate. Aceste principii fundamentale ale unei societăţi civilizate vor fi apărate de statul rus„, a declarat Putin în interviul televizat din 1999.

Recunoscând faptul că oligarhii din era Elţîn sunt mai puternici decât el, preşedintele Rusiei a ajuns la o înţelegere cu aceştia.

„În iulie 2000, Putin le-a spus oligarhilor că nu va interveni în afacerile lor atât timp cât aceştia nu se vor implica în politică, respectiv atât timp cât nu-l vor critica pe preşedinte”, potrivit Consiliului Relaţiilor Străine.

O figură emblematică a oligarhilor ruşi a fost Boris Berezovski, fostă eminenţă gri a Kremlinului în timpul lui Boris Elţîn. După o perioadă în care Berezovski l-a susţinut pe Putin, el a căzut în dizgraţie în momentul în care a început să-l critice pe preşedintele rus. Berezovski a obţinut statutul de refugiat politic în Marea Britanie în 2003, iar în martie 2013 a fost găsit mort în reşedinţa sa din Ascot, un oraş situat la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de Londra. În urma autopsiei s-a stabilit că probabila cauză a morţii este spânzurarea, însă apropiaţi ai lui Berezovski au susţinut că suspectează că a fost vorba despre un asasinat.

În următorii ani, Putin şi-a câştigat renumele de „om de acţiune”, prin modul cum a gestionat al Doilea Război Cecen şi criza ostaticilor luaţi într-un teatru din Moscova, în 2002. Preşedintele Rusiei a refuzat să negocieze cu cei 40 de militari ceceni, iar în urma acţiunii poliţiei după trei zile de asediu 129 din cei 912 ostatici au murit.

Populaţia a continuat să-l susţină pe Putin cu un procent de 83 la sută.

În 2004, Putin a fost reales pentru un al doilea mandat. El şi-a concentrat atenţia asupra problemelor interne, însă a devenit din ce în ce mai criticat pentru cenzurarea presei locale.

Jurnalista Anna Politkovskaia, unul dintre puţinii jurnalişti ruşi care au denunţat corupţia şi abuzurile din timpul şi de după războiul din Cecenia, a fost ucisă în holul clădirii din Moscova în care locuia, la 7 octombrie 2006, chiar în ziua în care Vladimir Putin sărbătorea împlinirea a 54 de ani. Ea lucra pentru publicaţia Novaia Gazeta.

Organizatorul şi executantul asasinării jurnalistei Anna Politovskaia au fost condamnaţi în iunie 2014 la închisoare pe viaţă de un tribunal din Moscova, însă ancheta nu a reuşit identificarea unor eventuale persoane care să fi comandat asasinatul.

În noiembrie 2006, Aleksandr Litvinenko, un transfug din serviciile secrete ruse (FSB) care colabora cu serviciul britanic de informaţii externe MI6, a murit la Londra, la vârsta de 43 de ani, după ce a fost otrăvit cu poloniu-210, o substanţă radioactivă extrem de toxică şi aproape nedectabilă. El a fost prima victimă a unui „asasinat radioactiv”.

În toată această perioadă, popularitatea lui Putin a crescut, ţara bucurându-se de creştere economică.
Însă a venit anul 2008, când s-a declanşat o criză economică globală. În acel an, Dmitri Medvedev a fost ales preşedinte al Rusiei, după ce fusese premier, iar el l-a numit prim-ministru chiar pe Vladimir Putin.

Criza financiară a arătat cât de dependentă era economia rusă de petrol şi gaze, precum şi modul de interconectare existent între industrie şi strategia politică a ţării, potrivit Institutului Brookings.

Mergând mai departe, în 2012, Vladimir Putin a candidat din nou pentru funcţia de preşedinte al Rusiei, pe care a câştigat-o cu un procent de 63 la sută. El a fost ales de această dată pentru un mandat de şase ani, în loc de patru.

Doi ani mai târziu, Vladimir Putin şi-a atras oprobiul tuturor după ce a decis anexarea Crimeei, în urma unei crize declanşate de îndepărtarea de la putere a preşedintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici.
În plus, Occidentul îl acuză pe Putin că susţine mişcarea separatiştilor pro-ruşi în estul Ucrainei, care a condus deja la uciderea a peste 5.000 de persoane într-un interval de un an de la declanşarea conflictului.

Nimeni nu ştie care va fi următoarea mişcare a lui Vladimir Putin, însă ţinând cont de faptul că acesta ia în calcul un al patrulea mandat, s-ar putea să-i urmărim acţiunile până cel puţin în anul 2024″, încheie site-ul businessinsider.com.

Sursă: Mediafax.ro

Leave a Reply