Connect with us

Economic

Vezi care este termenul limită de achitare a impozitului pe avere

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a finalizat procesul de înmânare a avizelor de plată pentru contribuabilii care au obligația să achite impozitul pe avere. Astfel, contribuabilii care au fost identificați la situația din 1 noiembrie 2021 în calitate de subiecți ai impunerii cu impozitul pe avere, au fost informați despre suma impozitului pe avere ce urmează a fi achitată, prin intermediul avizelor de plată, transmite MOLDPRES.

Potrivit Codului fiscal, termenul de achitare a impozitului pe avere este până la data de 25 decembrie a anului de gestiune. Deoarece în acest an 25 decembrie este zi de odihnă, termenul-limită de achitare a impozitului respectiv se consideră 27 decembrie, scrie sursa citată.

Totodată, în cazul în care contribuabilul nu a recepționat avizul de plată la impozitul pe avere, acesta urmează să se adreseze subdiviziunii Serviciului Fiscal de Stat în raza căreia se deservește. Achitarea impozitului pe avere poate fi efectuată on-line, prin intermediul Serviciului guvernamental de plăți electronice Mpay.

„În cazul în care impozitul pe avere nu va fi achitat până la data de 27 decembrie 2021, pentru fiecare zi de întârziere se va aplica majorarea de întârziere (penalitatea) în mărime de 0,0219 % per zi”, indică SFS.

Impozitul pe avere se aplică asupra bunurilor imobiliare cu destinație locativă și căsuțelor de vacanță (cu excepția terenurilor) a căror totalitate întrunește cumulativ următoarele condiții: valoarea estimată totală constituie 1,5 milioane lei și mai mult; suprafața totală constituie 120 m2 și mai mult.

Pentru informații suplimentare, instituția îndeamnă să fie contactat Centrul unic de apel al Serviciului Fiscal de Stat la numărul 0 8000 1525 (apel gratuit).

Populare