Connect with us

Social

Un moldovean căutat de Interpol a fost extrădat din Cehia

Un bărbat de 37 de ani, originar din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, anunțat în anul 2020 în căutare internațională pe canalele Interpol, a fost reținut în Cehia, transmite MOLDPRES.

Moldoveanul a fost anunțat în căutare pentru a fi arestat și extrădat la solicitarea Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, fiind învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 168 alin. 2 „Munca forțată asupra a două sau mai multe persoane”, scrie sursa citată.

„Acesta, în 2017, aflându-se în Cehia, ar fi racolat prin intermediul rețelelor de socializare mai mulți moldoveni pentru a munci în construcții, promițându-le un salariu de peste o mie de euro lunar”, conform Poliției Republicii Moldova. 

Ajunse în Cehia, victimele ar fi primit pentru toată perioada lucrată – trei luni doar o parte din bani. Mai mult, învinuitul le-a procurat bilete și le-a transportat în Moldova fără a le achita restanța, indică sursa citată. 

Ca urmare a acțiunilor comune ale polițiștilor moldoveni și cehi, cu suportul BNC Interpol, bărbatul a fost reținut în Cehia și extrădat în R. Moldova pe cale aeriană.

Populare

© 2021 - abcnews.md