Connect with us

Toate

Strada Ion Creangă intră în reparație. Cât vor dura lucrările

Strada Ion Creangă deja arată altfel. Primarul general Ion Ceban spune că știe cât de greu sunt acceptate schimbările și cum locuitorii  trebuie să se reprogrameze atunci când pe stradă, pe trotuar sau în curți au loc reparații și se modernizează infrastructura.

“Dar, aceste schimbări trebuie să fie efectuate ca în toate țările, chiar dacă nu suntem obișnuiți și aceste obiective urmau demult să înceapă.

Lucrările de reparație capitală a străzii Ion Creangă, cu schimbarea tuturor rețelelor subterane, amenajarea trotuarelor, evacuarea gheretelor și reparația zonelor adiacente, schimbarea iluminatului, au început în toamna anului 2020 și urmau să fie finalizate, conform contractului de execuție, în martie 2022.

Circulația rutieră pe această stradă a fost reluată la sfârșitul lunii august curent, iar în prezent, se fac lucrările finale de aplicare a marcajului rutier, care include și banda dedicată circulației pentru transportul public.

În prezent analizăm posibilitatea de exploatare a acestei benzi de către transportul alternativ.

Totodată, a fost trasat marcajul de separare a direcției de deplasare a autoturismelor”, a declarat Ceban.

Ceban afirmă că strada Ion Creangă este inclusă în unul din coridoarele selectate ca prioritare pentru aplicarea benzilor dedicate: „Str. Alba Iulia – str. Ion Creangă – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. Ciuflea – bd. Dacia”. Lucrările de delimitare a benzilor dedicate pe acest coridor vor continua și în următoarele zile, inclusiv cu instalarea indicatoarelor rutiere corespunzătoare.

“Alte două coridoare pe care ne propunem să fie aplicate benzi dedicate, sunt în proces de proiectare :

Bd. Mircea cel Bătrân – str. Alecu Russo – Bogdan Voievod – bd. Renașterii Naționale;

Str. Calea Ieșilor – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – bd. Constantin Negruzzi – bd. Iurie Gagarin – bd. Decebal.

După finalizarea întregului proces (proiectare – aplicare), se va purcede la proiectarea benzilor dedicate și pe alte coridoare propuse.

Anterior, benzi dedicate transportului public au fost trasate pe bd. Grigore Vieru – str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni şi str. Alexandr Puşkin”, a conchis edilul.

Benzile dedicate sunt aplicate în regim de testare. Scopul este de a facilita majorarea vitezei de deplasare a transportului public și transportarea călătorilor în timp util.

“Ne dorim ca implementarea acestui proiect să încurajeze cetățenii să utilizeze transportul public și să reducă numărul de autovehicule personale care circulă pe străzile municipiului Chișinău, eliberând și trotuarele de autovehiculele parcate”, a precizat Ceban.

În procesul de elaborare a proiectărilor pentru benzile dedicate se ține cont de recomandările raportului PNUD Moldova „Viziunea strategică și foaia de parcurs pentru extinderea benzilor dedicate pentru transportul public din Municipiul Chișinău”, elaborat la solicitarea Primăriei Chișinău.

Populare

© 2021 - abcnews.md