Politică
Sindicatele, îngrijorate de declarațiile făcute de către Dan Perciun că vârsta de pensionare trebuie majorată

Reprezentanții Federaţiei Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP) se arată îngrijorați, în urma declarațiilor făcute de către deputatul PAS Dan Perciun, privind vârsta de pensionare a angajaților din instituțiile penitenciare. Sindicaliștii numesc aceste afirmații drept eronate.
„Aaccentuăm faptul că înlesnirile stabilite de legiuitor la calcularea vechimii în serviciu pentru stabilirea pensiei funcţionarilor publici cu statut special sunt justificate și întemeiate, fiind bazate pe datele analizei riscurilor care implică activitatea respectivă.
În acest sens, precizăm faptul că sistemul administrației penitenciare, ca parte componentă a puterii executive, exercită atribuţiile şi implementează politica statului în domeniul punerii în executare a pedepselor penale privative de libertate, a măsurii preventive sub forma arestului preventiv, a sancţiunii arestului contravenţional, precum şi a măsurilor de siguranţă aplicate persoanelor private de libertate.
Astfel, sistemul administrației penitenciare, reieșind din domeniul de competențe stabilit de legiuitor, realizează un serviciu public de o importanță strategică ce contribuie la apărarea ordinii publice şi a siguranţei naţionale, prin asigurarea ordinii de drept, legalității şi egalității în instituţiile penitenciare, securității persoanelor private de libertate (inclusiv în timpul escortării acestora), a personalului din cadrul sistemului administraţiei penitenciare şi a persoanelor aflate pe teritoriul instituţiilor penitenciare.
Acest rol devine vizibil în context social, prin asigurarea detenției persoanelor care au comis infracțiuni cu un grad sporit de periculozitate, în special, din categoria infracțiunilor deosebit de grave și excepțional de grave.
Astfel, activitatea angajaților din cadrul sistemului administrației penitenciare implică exercitarea în permanență a unor sarcini de o complexitate sporită ce vizează domeniile de pază, supraveghere, escortare, educare şi resocializare a deţinuţilor, efectuarea măsurilor speciale de investigaţii, căutare, desfăşurarea misiunilor specifice de intervenţie cu aplicarea la necesitate a forţei fizice şi armei de foc, fiind suprasolicitaţi fizic şi psihic. De asemenea, activitatea presupune contactul nemijlocit cu deţinuţii periculoşi, bolnavi de HIV/SIDA, tuberculoză în formă activă, program de muncă nenormat. Aceste condiţii se răsfrâng negativ asupra capacităţilor de muncă şi condiţiei fizice şi psihice a personalului penitenciar pe o perioadă îndelungată de timp, iar neatractivitatea sistemului nu va permite recrutarea noilor angajați, fapt ce poate pune în pericol securitatea publică.
Respectiv, supunerea la un risc specific al activității necesită o gratificație proporțională acestuia, or excluderea acestor avantaje va determina un șir de nemulțumiri cu demisionarea în masă din cadrul sistemului administrației penitenciare în alte domenii cu condiții mai atractive.
În aceeași ordine de idei, ne exprimăm îngrijorarea asupra inițiativei privind operarea unor modificări în ceea ce privește majorarea vârstei de pensionare și limitarea înlesnirilor actuale.
Accentuăm faptul că actualmente aceste două garanții reprezintă cu adevărat unicele pârghii motivaționale ale atractivității funcției în cadrul sistemului penitenciar în raport cu condițiile de muncă ce implică interacțiunea cu contingentul special și salarizarea net inferioară față de salariul mediu pe economie. Astfel, orice modificare în sensul majorării vârstei de pensionare și excluderea înlesnirilor va afecta capacitatea de recrutare și menținere a personalului în cadrul sistemului administrației penitenciare.
Subliniem că și în condițiile actuale, capacitatea de recrutare și, în special de retenție a personalului sistemului administrației penitenciare este extrem de redusă, iar anularea acestor garanții va ruina actualul sistem execuțional penal din simplul motiv de lipsă de personal.
Potrivit datelor furnizate de Casa Națională de Asigurărilor Sociale, la situația din 26.11.2019, în evidența acestora se aflau 2968 de beneficiari de pensii din cadrul sistemului administrației penitenciare, după cum urmează:
Total de beneficiari
(pers.) 2968
Divizarea pe vârstă (persoane)
până la 40 ani – 1694
40-50 ani – 1137
50-60 ani – 130
60-70 ani – 6
Peste 70 ani – 1
Astfel, din numărul total de beneficiari de pensii din cadrul sistemului administrației penitenciare, puțind peste 4% ajung până la vârsta de 50 de ani, acest fapt se explică în special prin stresul permanent la care este expus angajatul care lucrează în instituțiile penitenciare.
La fel, toate organismele naționale și internaționale privind respectarea drepturilor omului, în cadrul vizitelor de monitorizare în instituțiile penitenciare au emis recomandări inclusiv pe latura de resurse umane ale penitenciarelor, accentuând în repetate rânduri necesitatea investițiilor în resursele umane prin salarii decente, condiții optime și rezonabile de muncă, avantaje profesionale, atragerea şi menţinerea personalului de performanță.
Conform evaluărilor psihologice la angajare, existența garanțiilor sociale cu privire la pensionarea personalului penitenciar constituie principala motivație a candidaților care optează pentru profesia de angajat al sistemului administrației penitenciare.
De asemenea, remarcăm faptul că orice decizie ce implică restrângerea unor drepturi în special a personalului implicat în menținerea ordinii publice şi a siguranţei naţionale, necesită în mod obligatoriu a fi precedată de o analiză amplă a impactului și efectelor nemijlocite pe care le-ar putea produce o astfel de modificare”, se menționează în declarația sindicaliștilor.
You may like

Japonia și UNHCR sprijină A.O. „Societatea Invalizilor din R. Moldova” cu echipament modern

30 de elevi din sudul țării au devenit finaliști ai competiției Tekwill Junior Ambassadors

Competiția “Tekwill Junior Ambassadors” și-a desemnat finaliștii!

„Rupe tăcerea! Suntem alături”. Sute de oameni au aflat cum se pot apăra de violența în bază de gen

ICT4Women consolidează comunitatea tech a femeilor din Cahul și stimulează antreprenoriatul

Locuitorii din nordul țării, informați despre serviciile disponibile pentru prevenirea violenței în bază de gen

„Rupe tăcerea! Suntem alături” – evenimente dedicate prevenirii violenței în bază de gen

Inovație și inspirație. Cum fetele și femeile din Cahul participă la transformarea digitală a regiunii

Noi reguli pentru perfectarea buletinului de identitate românesc. Sunt obligatorii pentru toți

Watchdog, Institute for European Policy and Reforms, TV8 – în lista ONG-urilor din Moldova, care o promovează pe Maia Sandu pe bani din exterior

BLOGGER: Ala Nemerenco deține o diplomă de studii, deși nu a frecventat instituția

În satul Costești, Ialoveni, Igor Dodon a vizitat o întreprindere agricolă care se ocupă de recoltarea și depozitarea fructelor

A pășit cu stângul! Ieșirea Maiei Sandu pentru a prezenta prioritățile sale în calitate de președinte, criticată de politologi

Blogger: Alexandru Slusari ia bani în plic de la liderii agricoli

Scandalos! Soacra unui deputat PAS, implicată în dosarul furtului miliardului

VIDEO // La Chișinău ar putea fi organizat un forum al oamenilor de afaceri din Moldova și Armenia

VIDEO // Vezi cum poliția l-a întâmpinat pe Renato Usatîi la protestul din PMAN

VIDEO// Acțiune de protest la sediul PAS. Macaroane, ceapă și vin pentru Maia Sandu

De ce femeile îmbătrânesc mai repede decât bărbații

A fost creat panoul solar perfect transparent

99 la sută din cazuri de COVID-19 sunt inofensive, spune Donald Trump

România: Un nou anti-record al cazurilor de COVID-19
VIDEO // Până la lacrimi! Familia taximetristului, decedat în urma unui accident tragic, a primit în dar un apartament
Populare
- Politică2 luni ago
VIDEO // Dosarul Petic: M-au șantajat și condiționat să dau declarații false împotriva lui Cavcaliuc. El nu are nicio legătură cu cazul
- Toate3 luni ago
Ceban: Peste 5 milioane de lei vor ajunge în caznaua Primăriei
- Social3 luni ago
600 de profesori din R. Moldova au fost instruiți să aplice metoda inovativă de predare „clasa inversată”
- Social2 luni ago
Drone, senzori, monitorizare online. Agricultorii Republicii Moldova aleg digitalizarea pentru a-și moderniza afacerile
- Social2 luni ago
Ieri a fost ultima zi de activitate a Târgului de Crăciun ce a fost organizat în PMAN
- Social3 luni ago
Bălți, Centru de Inovare și Transfer Tehnologic. Rezultatele primelor săptămâni de activitate ale NORTEK
- Politică2 luni ago
Ceban: Cei din PAS vor să transforme 20 de hectare de pamânt în groapă de gunoi. Ne rezervăm dreptul la proteste!
- Social3 luni ago
„Sunt cu tine”. O campanie de sensibilizare își propune să valideze sentimentele moldovenilor care se simt singuri de sărbători