Sfaturi (in)utile// Cum să ne protejăm de căpușe

9 iulie 2019 17:380 comentariiVizualizări:

Căpușele sunt insecte mici, parazite, înrudite cu păianjenii. În lume există câteva sute de diferite tipuri de căpușe și multe dintre ele sunt purtătoare de bacterii, virusuri sau alți agenți patogeni care provoacă boli atât la oameni, cât și la animale, cum ar fi boala Lyme sau encefalita de căpușe.

Iată câteva sfaturi despre cum ne protejăm de căpușe:

  • Evită zonele cu ierburi înalte și multe frunze ;
  • Atunci cand faci drumeții, mergi pe centrul potecilor;
  • Folosește un produs repelent care conține compuși chimici precum DEET, picaridin sau IR3535 în proporție de minimum 20%, pentru o protecție de câteva ore;
  • Utilizează produse care conțin permethrin, pentru a trata îmbrăcămintea și echipamentul sportiv, cum ar fi bocanci, pantaloni, șosete și corturi;
  • Protejează-ți animalele de companie. Câinii sunt foarte susceptibili la mușcături și la unele boli transmise de căpușe. Ei pot aduce, de asemenea, căpușe în casă și trebuie protejați folosind diferite produse: zgarde speciale, spray-uri, șampoane sau anumite medicamente;
  • Odată ce ai intrat în casă, mergi direct la duș, pentru a îndepărta orice risc de mușcătură de căpușe ;
  • Pune hainele pe care le-ai purtat afară la uscat, timp de 10 minute. Temperatura ridicată va ucide eventualele căpușe de pe hainele uscate. Dacă hainele sunt umede, poate fi nevoie să le ții mai mult timp la uscat.

Îndepartează în siguranță fiecare căpușă!

Îndepărtarea de pe piele cât mai rapidă a căpușii poate preveni infectarea.

În momentul în care căpușa se atașează de corpul tău, această înfige un ac în piele cu ajutorul căruia se poate hrăni. În timp ce căpușa se hrănește, bacteriile din corpul ei sunt regurgitate în oraganismul tău, provocând infecția.

De cele mai multe ori, atunci când găsești o căpușă pe corp, vei observa că este bine atașată. Prin urmare, pentru a o îndepărta, vei avea nevoie de o pensetă. Nu este recomandat să folosesti căldură, sau flacăra de la o brichetă, pentru a scoate căpușa. De asemenea, nu este indicat să aplici pe căpușă substanțe cum sunt vaselina, spirtul sau alte dezinfectante. În schimb, prinde bine căpușa și folosește o viteză lentă și constantă pentru a o extrage. Ulterior, poți dezinfecta zona cu spirt.

Leave a Reply