Connect with us

Politică

Săptămâna Națională a Voluntariatului se va desfășura în perioada 2 – 8 octombrie

O săptămână despre și pentru voluntari și despre ceea ce fac ei. Cel puțin aceasta este scopul săptămânii Naționale a Voluntariatului, ce are genericul „Schimbarea începe cu voluntariatul”.

„Ne-am propus să promovăm voluntariatul și activismul civic în rândul tinerilor și să valorificăm potențialului celor implicați în diverse acțiuni. Programul conține mai multe activități în care voluntarii vor face schimb de bune practici între instituțiile care implică tinerii în acțiuni de voluntariat, vor putea realiza acțiuni de voluntariat în cadrul unui maraton, dar și să participe la diverse team building-uri de dezvoltare personală.

Cei mai activi voluntari și organizații de tineret urmează să participe la un eveniment în care se vor decerna diplome din partea Primăriei mun. Chișinău în semn de înaltă apreciere în dezvoltarea comunității noastre. Vă mulțumesc pentru că inclusiv pe durata pandemiei v-ați implicat în diferite activități importante. Avem tineri extraordinari și sunt motivați să se implice”, a declarat edilul.

Primarul spune că în prezent, Primăria Chișinău elaborează Strategia de dezvoltare a sectorului de tineret, document important care va transpune viziunea orașului pentru dezvoltarea sectorului de tineret și punerea în aplicare a principiilor și direcțiilor prioritare, fiind elaborat în concordanță cu principalele priorități, strategii și programe în domeniu la nivel internațional, național și local.

Populare

© 2021 - abcnews.md