Sandu și Năstase au doar 26 de mandate, nu se pot înțelege să rămână împreună, nu vor negocieri cu alte partide, dar se vor premier și președinte de Parlament

26 martie 2019 14:252 comentariiVizualizări:

PAS și PPDA au anunțat public astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, constituirea a două fracțiuni parlamentare. Cu toate acestea, Maia Sandu și Andrei Năstase au încercat să amăgească opinia publică printr-un așa numit acord de colaborare, menit să camufleze disensiunile dintre cele două partide.

Decizia despre formalizarea celor două fracțiuni a fost prezentată de deputatul Igor Munteanu. ”Cele două partide convin asupra creării fracțiunilor parlamentare ale PAS și PPDA”, a declarat Igor Munteanu.

În același timp, atât Maia Sandu, cât și Andrei Năstase au refuzat să spună câți dintre cei 26 de deputați se vor regăsi în fracțiunea PAS și a PPDA. Singura precizare este că așa-numitul grup de deputați din societatea civilă va fi împărțit între ambele formațiuni.

Deși, luate împreună, cele două fracțiuni au doar 26 de mandate, acestea au anunțat astăzi candidatura Maiei Sandu pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, iar a lui Andrei Năstase – pentru postul de președinte al Parlamentului. Liderii PAS și PPDA nu au precizat, însă, cum ar putea obține, practic, sprijinul altor fracțiuni parlamentare, în condițiile în care resping orice formă de dialog.

Amintim că, portalul Newsmaker a scris ieri, cu referire la surse proprii, că PAS are 14 deputați, iar PPDA – 12. Iar Actual.md, care a anticipat exact cele întâmplate astăzi, citând surse din cele două partide, a scris că anume lidera PAS, Maia Sandu, a insistat asupra separării fostului bloc electoral ACUM în două fracțiuni, iar liderul PPDA, Andrei Năstase, a făcut presiuni ca să existe o singură fracțiune, pe care el să o conducă. De asemenea, Andrei Năstase s-a arătat supărat pe Maia Sandu, deoarece documentul a fost elaborat pe la spatele lui. Abia pe ultima sută de metri, PPDA l-a delegat pe vicepreședintele partidului, Alexandru Slusari, să coordoneze conținutul acordului. Documentul semnat nu are, însă, nicio putere juridică și este doar o simplă declarație de intenții.

Sursa: Moldova24.info

 

2 Comments

  • Debili de cap, ei vor funcțiile cheie în stat mizînd pe bună credință, plecați dracu că voi nu o aveți deloc…..

  • Circ si prosteala fara limite, ei insusi intaleg de vorbesc sau se drogheaza sau ce naiba fac acolo de nu gindesc nimic, au adus niste copii in parlament pentru numar.

Leave a Reply