Connect with us

Social

Sâmbătă va fi dat startul campaniei de plantare a arborilor în Chișinău

Sâmbătă, în data de 12 noiembrie, va fi dat startul campaniei de plantare a arborilor în Chișinău. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban.

”Lucrările de plantare sunt organizate şi coordonate ”Spaţii Verzi”, asociație care va pune la dispoziţie 60 de mii de arbori şi arbuști ce vor completa spaţiile verzi din Chişinău. Scopul nostru este să avem cel mai verde oraș. Ne propunem în acest an să plantăm arbori şi arbuşti în toate parcurile și scuarurile pe care le-am reabilitat. Vom planta copaci pe străzi, acolo unde aceştia lipsesc și acolo unde au fost tăiați, deoarece prezentau pericol pentru trecători”, a declarat Ion Ceban.

Acțiunile vor fi organizate și pe teritoriile școlilor și grădinițelor, în special în curțile instituțiilor unde au fost înregistrate pagube în urma intemperiilor din vară.

”Vom planta pe Aleea Etniilor și Aleea Medicilor. Vom ajunge să plantăm copaci în mai multe parcuri din Chișinău. Am realizat un plan de acțiuni pe care îl vom publica și vor putea să vină să participe fiecare în cadrul Campaniei Anuale de Plantare a Copacilor în Chișinău. Sunt foarte multe companii, sunt voluntari care vor să cumpere copaci și să se alăture acţiunii de plantare. Mulțumesc miilor de locuitori care și în anii precedenți au participat la acţiunea de plantare a copacilor în capitală. În campania trecută, timp de un an, am plantat 100 mii 1 copaci. Vom continua şi în acest an”, a declarat Ion Ceban.

Persoanele care vor să contribuie la acțiunile de înverzire se pot înscrie pe [email protected]

Populare

© 2021 - abcnews.md