Republica Moldova CONTESTĂ invocarea Acordului din 1992 şi reiterează ilegalitatea staţionării trupelor ruseşti pe teritoriul său

16 mai 2019 13:510 comentariiVizualizări:

Republica Moldova contestă invocarea Acordului din 1992 şi reiterează ilegalitatea staţionării trupelor ruseşti pe teritoriul său. Subiectul a fost pus în discuţie de ambasadorul R. Moldova în Austria, Victor Osipov, la Forumul pentru Cooperare în domeniul Securităţii (FCS), comunică MOLDPRES.

Diplomatul a reiterat că Grupul Operativ de Trupe Ruse se află ilegal pe teritoriul Republicii Moldova şi trebuie retras necondiţionat împreună cu armele din dotare şi stocurile de muniţii.

Conducătorul misiunii moldoveneşti la Viena a subliniat că partea rusă aplică de mai mulţi ani acest tertip, arătând Acordul de pace din 21 iulie 1992 la rubrica care cere explicaţii privind aflarea forţelor militare ale unui stat pe teritoriul altui stat participant la OSCE, ceea ce induce o percepţie absolut falsă. Victor Osipov a declarat că în textul documentului lipseşte orice menţiune care ar putea fi interpretată ca acceptare a prezenţei militare străine. Republica Moldova face o distincţie clară între contingentul militar rus din cadrul mecanismului de pacificare existent în Zona de Securitate, pe de o parte, şi, pe de altă parte, forţele militare şi muniţiile staţionate ilegal pe teritoriul său.

Victor Osipov a amintit că ultima dată necesitatea retragerii necondiţionate a trupelor şi muniţiilor ruseşti a fost statuată de Rezoluţia Adunării Generale ONU adoptată pe 22 iunie 2018. Anterior, Federaţia Rusă şi-a asumat acest angajament prin subsemnarea Declaraţiei Summit-ului OSCE de la Istanbul.

Diplomatul a cerut să fie înscris în jurnalul şedinţei FCS că este inacceptabilă invocarea Acordului din 1992 în rapoartele ce vizează prezenţa militară rusă în Republica Moldova.

Delegaţia Federaţiei Ruse pentru chestiuni militare prezentă la forum a anunţat că solicitarea R. Moldova va fi comunicată în capitala rusă.

Leave a Reply