Procesul de corupţie împotriva fostului preşedinte al Argentinei, Cristina Fernández de Kirchner, a început

22 mai 2019 9:590 comentariiVizualizări:

Procesul în care fostul preşedinte al Argentinei, Cristina Fernández de Kirchner, este acuzat de corupţie, a început marţi la un tribunal din Buenos Aires, potrivit BBC și Mediafax.

Cristina Fernández de Kirchner este acuzată că ar fi primit mită de la mai multe companii din domeniul construcţiilor pentru acordarea de contracte publice.

Acest dosar este primul care ajunge în instanţă dintre cele 12 în care Fernández de Kirchner este acuzată de corupţie. Procesul a început la doar câteva zile după ce fostul preşedinte şi-a anunţat candidatura pentru postul de vicepreşedinte în cadrul alegerilor care vor avea loc în octombrie.

Fernández de Kirchner a respins acuzaţiile şi a declarat că procesul este „o perdea de fum” motivată politic. „Procesele trebuie să caute adevărul, dar nu pare că se va întâmpla asta în cazul meu”, a scris ea pe Twitter.

Cristina Fernández de Kirchner, în vârstă de 66 de ani, a fost preşedintele Argentinei în perioada 2007 – 2015. Ea este acuzată în acest dosar că ar fi acordat în perioada în care ar fi fost în funcţie contracte preferenţiale către mai multe firme, printre care şi compania unui om de afaceri, Lazaro Baez, pentru construirea unor şosele în provincia Santa Cruz.

 

Leave a Reply