Connect with us

Social

Primăria Capitalei a majorat substanțial investițiile în educație

În ultimii ani, Primăria Chișinău a investit enorm în sistemul educațional din municipiul Chișinău şi a creat condiții bune atât pentru instituțiile educaționale din oraș, cât și din suburbii, acest domeniu fiind o prioritate pentru municipalitate. Declarația a fost făcută de primarul Ion Ceban, care susține că doar în ultimii trei ani alocațiile pentru domeniul educaţional au crescut de trei ori.

”Primăria Chișinău întreprinde multiple acțiuni pentru promovarea domeniului, susținerea angajaților și atragerea noilor cadre. Pentru reparația instituțiilor, când în 2019 suma era de 47 de milioane de lei, acum investițiile au crescut substanțial. De exemplu, în 2020 – 109 milioane de lei, în 2021 – 130 de milioane, iar pentru acest an suma a ajuns la 169 de milioane de lei. A crescut şi numărul copiilor înmatriculaţi în grădiniţe şi şcoli, deci, suntem obligaţi să-i asigurăm fiecărui copil dreptul la educaţie, iar în spatele fiecărui copil stă un profesor bun, de care depinde viitorul societății noastre și care trebuie susținut”, a declarat Ion Ceban.

Edilul a mai precizat că și pentru acoperirea cheltuielilor aferente salarizării cadrelor didactice pentru clasele cu profil, din bugetul municipal au fost alocate mijloace financiare în perioada 2020-2022 de aproximativ 45 de milioane de lei. De asemenea, în premieră, pentru anul de studii 2022, s-au alocat 35 de milioane de lei pentru salarizarea cadrelor didactice care activează în cadrul grupelor cu program prelungit.

”Primăria Chişinău oferă suport şi tinerilor specialiști din municipiul Chișinău prin compensații pentru închirierea spaţiului locativ. În acest an, 336 de tineri specialiști vor beneficia lunar de compensație în valoare de 2000 de lei, această sumă fiind majorată cu 1000 de lei. În susținerea cadrelor didactice, municipalitatea a oferit ajutor material veteranilor din domeniul pedagogic, foști angajați ai DGETS, veterani ai muncii pedagogice cu ocazia ,,Zilei pedagogului” și ,,Zilei oamenilor în etate”, iar unii profesori au primit premiul de merit pentru încurajarea elevilor și sportivilor, ediția 2021”, a conchis Ion Ceban.

Populare

© 2021 - abcnews.md