Connect with us

Social

Oficial: Actele de studii moldovenești vor fi recunoscute în Italia

Republica Moldova și Italia au semnat, astăzi, 23 februarie 2022, la Chișinău, acordul de recunoaștere a actelor de studii ale cetățenilor Republicii Moldova.

Acordul a fost semnat de către ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, și secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale a Republicii Italiene, Benedetto Della Vedova, transmite diez.md.

„Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Moldova și Italia. Astfel, acum este un moment potrivit pentru a îmbunătăți cooperarea noastră din viitor. Italia întotdeauna a fost un susținător a procesului de reforme din țara noastră, a democrației și a aspirațiilor europene”, a menționat Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene a Republicii Moldova.

Vicepremierul a informat că astăzi au fost puse în discuție și subiecte cu referire la tarifele de roaming în Italia și a posibilei colaborări dintre trupele de carabinieri a ambelor state. Vicepremierul a menționat și despre finalizarea procesului de ratificare a Acordului de protecție socială și decizia de examinare a unei posibilități de înfrățire a unor localități din Republica Moldova cu cele din Italia.

„Suntem aici pentru a afirma angajamentul nostru și sprijinirea noastră în aspirațiile europene a Republicii Moldova. Ne dorim să intensificăm eforturile guvernului în reformele dorite, care sunt importante nu doar în procesul de integrare europeană, dar și în aspectul economic și cel civil”, a afirmat secretarul de stat italian, Benedetto Della Vedova.

Populare

© 2021 - abcnews.md