Connect with us

Social

Noul şef al IGSU, Alexandru Oprea, a fost prezentat efectivului

Astăzi 13 ianuarie ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, l-a prezentat efectivului IGSU pe Alexandru Oprea în calitate de şef al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Ministrul a menţionat că colonelul Alexandru Oprea este un om dedicat sistemului care mai bine de 23 de ani a muncit în cadrul IGSU cu abnegaţie şi dăruire. Oficialul a specificat importanţa promovării persoanelor profesioniste cu experienţă în domeniu.

Totodată, ministrul a reiterat că bagajul de cunoştinţe, dar şi dedicaţia de care a dat dovadă Alexandru Oprea pe parcursul anilor de activitate va contribui la realizarea misiunilor de succes în salvarea vieţilor omeneşti, dar şi prevenirea situaţiilor de risc.

Tot în cadrul şedinţei ministrul i-a mulţumit pentru dedicaţie şi devotament generalului- maior Mihail Harabagiu, care pe parcursul a 15 ani a deţinut funcţia de şef al IGSU. Oficialul a subliniat că devotamentul cu care şi-a îndeplinit Mihail Harabagiu misiunea, este un exemplu demn de urmat pentru tânără generaţie de ofiţeri din sistem.

Populare