Năstase, reacție bolnăvicioasă la adresa șefului Departamentului Justiție și Drepturile Omului de la Fundația „Soros Moldova”: „L-aș fi dar afară pe acest domn. Un om care nu a făcut NIMIC”

14 iunie 2019 17:500 comentariiVizualizări:

Liderul PPDA Andrei Năstase, ministrul Afacerilor Interne în Guvernul Sandu, l-a admonenstat pe șeful Departamentului Justiție și Drepturile Omului de la Fundația „Soros Moldova”, Victor Munteanu, după ceultimul și-a expus opinia cu privire la incidentul din fața Direcției nr. 6 a Inspectoratului Național de Investigații. Victor Munteanu a spus atunci că Andrei Năstase ar fi provocat spiritele, iar Alexandru Pânzari, șeful IGP, a avut un comportament demn, scrie Ziarul Național.

Rugat să comenteze această declarație, Năstase a reacționat bolnăvicios, acuzându-l pe Munteanu, care i-a fost coleg de facultate la Iași, că nu ar fi făcut nimic în viața lui, dar se dă cu părerea.

„Dacă aș fi fost la Fundația „Soros”, atunci îl dădeam afară pentru asemenea afirmații. El nu știe ce spune. Îl invit pe acest domn, pe care se pare că îl cunosc, este omul cu care am învățat la Iași, să meargă pe la ministere, Primărie, Guvern și să vadă că sunt burdușite cu oameni în uniforme, oameni de la „Fulger”, structurile paramilitare ale lui Plahotniuc. Dacă ar fi mers, ar fi văzut ce se întâmplă acolo și nu ar mai fi făcut asemenea afirmații. Acest domn nu știe că în R. Moldova are loc un puci, că există o juntă că nu se vrea dusă de la putere. Este un puci susținut de Pânzari, Jizdan, Cavcaliuc, Iachimov, Ivas… Acești oameni vor fi trași la răspundere. Când suntem aproape de sfârșitul acestei mafii, vine cineva care nu a făcut nimic și-mi dă lecții (Victor Munteanu n.r.)”, a spus Năstase, în cadrul unei emisiuni de la Tv8.

Politicianul a menționat că în curând va ajunge în biroul său de la MAI și va avea grijă să-i pună la punct pe cei care nu se supun astăzi. „Nu am știut că acest Pânzari este atât de slab pregătit. Nu-și dă seama că la dosarele penale pe care și le-a acumulat până acum, inclusiv 7 aprilie, pe care nu o să-l uite nimeni… Indiferent câte decizii de judecată va avea, el este un criminal, un torționar de la 7 aprilie. Pe lângă toate acestea, mai are unul. El a hotărât să interzică accesul unui deputat să intre într-o instituție publică”, a amenințat Năstase.

Totodată, ministrul Afacerilor Interne în Guvernul Sandu afirmă că va fi pornit un dosar penal pentru uzurparea puterii și chiar a dat sentințe. „Uzurparea puterii în stat s-a produs cu mult timp înainte, atunci când s-a produs acea împărțeală de funcții, pentru care va răspunde un grup restrâns de oameni. Și judecătorii de la Curtea Constituțională, dacă nu-și revizuiesc foarte repede hotărârile, vor ajunge la pușcărie. Va figura în acest dosar și Jizdan și Pânzari., Pavel Filip… Deputații PD ce au cu asta? Ei nici la serviciu nu vin. Nu au nicio treabă deputații în acest episod, cu excepția lui Plahotniuc, Candu. Plahotniuc, Candu, Filip se vede clar că sunt implicați în acest proces de uzurpare. Ce are, spre exemplu, Otilia Drăguțanu? Soțul ei, un coleg de-al meu de la Iași, va sta la pușcărie”, a spus Năstase.

Moderatoarea a precizat că nu e normal ca un ministru să spună cine va sta la pușcărie, atât timp cât pedepsele sunt stabilite de instanțele de judecată.

„Este o judecată de valoare, cum spun adesea despre Alexandru Tănase care va sta la pușcărie și trebuie să stea la pușcărie. Va sta pentru că a pus bazele „Laundromatului” în R. Moldova. Starea aceasta de ambiguitate va mai dura puțin. Ei nu mai au legitimitate. Chiar credeți că va mai fi primit undeva Plahotniuc? Suntem criticați de o alianță cu socialiștii pentru că vrem să scăpăm țara de oligarh, dar nimeni nu se uită dincolo de asta să vadă coaliția dintre Plahotniuc, Șor și așa-zișii independenți”, a mai adăugat sursa citată.

Leave a Reply