Marea Britanie. În ce condiţii ar putea fi decretată legea marțială

28 ianuarie 2019 12:300 comentariiVizualizări:

Marea Britanie are opţiunea de a institui legea marţială pentru a calma tulburările civile care ar putea apărea în cazul unui Brexit fără acord, dar nu asupra acestui lucru este concentrată atenţia guvernului, a declarat duminică ministrul sănătăţii, Matt Hancock.

Sunday Times a citat oficiali sub protecţia anonimatului care afirmau că guvernul a examinat prerogativele aflate la îndemâna sa în caz că un Brexit fără acord s-ar transforma în nesupunere civilă, inclusiv legea marţială, interdicţii de circulaţie şi folosirea armatei pentru a calma eventualele proteste, scrie realitatea.net.

Întrebat de BBC dacă guvernul ia în considerare posibilitatea instituirii legii marţiale, Hancock a răspuns: „Nu în mod specific, nu”.

„Rămâne un lucru prevăzut de lege, dar nu pe asta ne concentrăm atenţia”, a adăugat el.

Marea Britanie urmează să iasă din UE pe 29 martie, dar parlamentarii ţării sunt încă departe de un acord privind un acord de divorţ, lăsând deschisă posibilitatea unui Brexit dezordonat.

Oficialii au discutat despre aspectele practice ale implementării aşa-numitului „Civil Contingencies Act” din 2004, care ar permite guvernului să ia orice măsuri adecvate pentru a proteja viaţa umană, sănătatea, siguranţa şi proviziile, a scris Sunday Times.

„Tema majoră în toate planurile pentru un Brexit fără acord este nesupunerea civilă şi teama că va conduce la decese în eventualitatea unor penurii alimentare şi medicale”, a declarat o sursă pentru ziar.

Hancock a spus că industria farmaceutică face tot posibilul pentru a preveni eventuale crize de medicamente care ar putea apărarea din cauza întârzierilor la frontiere provocate de un Brexit fără acord.

Leave a Reply