Connect with us

Social

Mama a 5 copii, grațiată, s-a adresat Maiei Sandu: Vă rămân profund recunoscătoare

Natalia Ursachi, mamă a cinci copii, recent grațiată, a expediat o scrisoare președintei Maia Sandu, în care îi mulțumește pentru că a găsit timpul și resursele sufletești necesare pentru a-i soluționa cazul, în ciuda tuturor piedicilor care au existat, transmite IPN.

„Bucuria de a-mi revedea copilașii nu poate fi descrisă în cuvinte. Fetița cea mai mică avea două luni când am fost dusă la închisoare, iar acum are aproape doi anișori. Am plâns ore întregi când am ajuns acasă. Este greu să vă descriu în cuvinte emoțiile pe care le trăiesc acum, însă mă bucur enorm că pot fi din nou alături de copiii mei, pe care îi iubesc ca pe ochii din cap”, menționează Natalia Ursachi în scrisoare de mulțumire.

Femeia spune că va depune toate eforturile pentru a întreține cei cinci copii, dar și pentru a întoarce datoria părții vătămate în dosarul în care a fost condamnată.

Natalia Ursachi a ajuns la închisoare după ce a contractat un credit, pentru a cumpăra o mașină, pe care nu l-a putut întoarce. Cei cinci copii ai său au rămas în grija bunicii. 

Populare