Mai multe branduri ale companiei spaniole INDITEX ar putea fi produse şi comercializate în Republica Moldova

5 noiembrie 2018 15:050 comentariiVizualizări:

Compania spaniolă de textile ”Inditex”, care se specializează în fabricarea și distribuirea produselor textile de diferite brand-uri cunoscute precum: Zara, Zara Home, Massimo Dutti, Pull&Bear, Bershka, Oysho, Uterque, Lefties și Stradivarius, admite posibilitatea extinderii comerciale şi de producere pe viitor în Republica Moldova. Declaraţia a fost făcută de directorul pentru extindere al Companiei ”Inditex”, Alberto Varga Garcia, în cadrul discuţiei telefonice cu ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Spaniei, Violeta Agrici.

În cadrul discuţiei oficialul Companiei a menționat că pentru moment Republica Moldova se află în vizorul „Inditex”, examinându-se posibilitatea extinderii comerciale și în țara noastră sub mai multe aspecte.

A fost discutată intenția ”Inditex” de a intra pe piața Republicii Moldova pentru comercializarea produselor sale, în contextul în care este deja prezentă de mai mulți ani pe piețele din România și Ucraina, dar și aspecte legate de posibilitatea prezenței în partea ce ține de fabricarea articolelor textile în centre de producție contractate.

Pentru moment Compania ”Inditex” dispune de peste 5 mii de fabrici în aproximativ 10 arii geografice, care sunt centre de producție cu capacități foarte mari și mii sau sute de mii de angajați (de ex. Maroc – peste 64 de mii, Turcia – peste 100 mii, Bangladesh – peste 346 mii, țările din Asia de sud-est  – peste 209 mii, China – 258 mii).

Leave a Reply