Connect with us

Toate

Lucrările de reparație a acceselor și trotuarelor din capitală continuă

Lucrările de reparație a acceselor și trotuarelor din capitală continuă. Potrivit primarului general Ion Ceban, în prezent se lucrează în sectorul Ciocana, pe str. N. Milescu-Spătaru 23, unde este lărgit accesul și sunt montate bordurile.

„Pe str. A. Russo 18/1 se repară trotuarele și accesul și se construiește platforma pentru tomberoanele de gunoi. La fel, pe str. A. Russo, tronsonul N. Dimo – M. Sadoveanu, au început lucrările de decapare pentru reparația trotuarului din dreapta carosabilului.

Și pe str. Maria Drăgan se reabilitează trotuarele pe tronsoanele cele mai avariate. În sectorul Rîșcani se lucrează la reparația accesului de pe bd. Moscova 12/1, în prezent frezându-se asfaltul uzat. Încep lucrările și la accesele din perimetrul străzilor Florilor 18/2 – M. Costin 11/4, din zona a 4 instituții educaționale: Grădinițele nr. 105, 108, 150 și Liceul Nicolae Milescu-Spătaru. Totodată, se examinează posibilitatea amenajării unui trotuar în această zonă”, a declarat Ceban.

Primarul spune că de săptămâna viitoare vor demara lucrările de reabilitare a trotuarelor pe str. Kiev, tronsonul A. Russo – T. Vladimirescu, pe ambele sensuri. De asemenea, va fi supus reparației trotuarul din str. M. Sadoveanu, tronsonul G. Latină – Alecu Russo. Pe parcurs, vor fi identificate și alte locații unde urmează să se intervină cu lucrări de reabilitare.

Edilul a punctat că pentru sectoarele Centru și Botanica a fost desemnat câștigătorul licitațiilor de achiziție a lucrărilor. Acestea vor începe în timpul apropiat. Iar pentru sectorul Buiucani, licitația va fi  anunțată repetat, întrucât nu a fost înregistrat niciun participant.

Populare

© 2021 - abcnews.md