Connect with us

Economic

Le-a ajuns cuțitul la os! Bugetarii protestează la Parlament, după ce guvernarea PAS le-a anulat premiile anuale

Bugetarii protestează, astăzi, în fața Parlamentului și cer să le fie achitate restanțele la „al 13-lea salariu” pentru anii 2020-2021. Unul dintre membrii Sindicatelor din Educație și Științe, Margareta Sîrbu, a declarat de la tribună, că profesorii nu mai fac față scumpirilor din ultima perioadă și cer ca guvernarea să îi audă și să le achite premiile anuale.

„Anul 2020 a fost cel mai dificil, când cadrele didactice, în pofida tuturor greutăților, nu au ezitat să salveze educația. Cine să îi apere? Stimați colegi, reprezint aici vocea a peste 17 mii de angajați din Educație. O mare parte sunt tineri, locuiesc la gazdă, au datorii și credite pentru a putea exista. Dar cum să existe cu așa salarii? Pe fondul creșterii prețurilor la produse alimentare, la gaze… Este inadmisibilă lizarea dreptului la puținul pe care îl mai au, premiul anual. Educația este prioritatea națională! Vrem să fim auziți! Apreciați! Fără educație moare orice nație”, a declarat Margareta Sîrbu.

Amintim că Guvernul Gavrilița a anulat premiul anual pentru bugetari.

Populare

© 2021 - abcnews.md