Connect with us

Politică

Ion Ceban, în drum spre casă. Cum s-a desfășurat la Forumul ONU al Primarilor de la Geneva

Primarul general Ion Ceban și-a încheiat vizita la Geneva. Acesta a participat la Forumul ONU al Primarilor, organizat de Comisia Economică Europeană a ONU (UNECE).

Acest Forum a unit lideri ale orașelor mari din Europa, America de Nord, Asia Centrală și Caucaz, iar discuţiile s-au axat pe acțiunile necesare a fi întreprinse de către APL în cazul situațiilor de urgență și impactul dezastrelor precum și al schimbărilor climatice.

Accentul a fost pus pe crearea parteneriatelor dintre orașe pentru a consolida eforturile şi a realiza Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

În cadrul Forumului ONU primarul general Ion Ceban a ținut un discurs unde am specificat despre lupta împotriva Covid-19 și planurile municipalității pe următoarea perioadă.

De asemenea, Ceban a anunțat că orașul Chișinău se alătură la campania globală de înverzire a orașelor. Astfel, în capitală se va plata mii de copaci în perioada imediat următoare.

Ion Ceban va reveni acasă în această seară, iar de mâine va analiza mai multe proiecte și va inspecta câteva șantiere ce sunt în lucru.

Populare

© 2021 - abcnews.md