Connect with us

Politică

În jur de 25% dintre locuitorii capitalei ar putea să rămână fără căldură în calorifere, dacă luna viitoare nu va fi suficient gaz

În jur de 25% dintre locuitorii capitalei ar putea să rămână fără căldură în calorifere, dacă luna viitoare nu va fi suficient gaz. O spune primarul general Ion Ceban de la tribuna CMC-ului, asta după ce consilierii PAS au cerut informații despre situația încălzirii blocurilor din capitală. Edilul a menționat că nu responsabilii de la Primărie ar trebui să ofere celor de la PAS informații, dar invers, întrucât partidul PAS acum se află la guvernare și gestionează situația.

„Primăria municipiului Chișinău nu conectează la agentul termic blocurile din capitală. Eu cred că această probleme a gazului și neajunsul de gaz nu poate fi în adresa mea. Eu îmi doresc ca acest subiect să fie rezolvat cât mai repede. Să nu ne ascundem de după deget. Eu nu cred că prelungirea vacanței copiilor nu este legată de starea de urgență pandemică, dar de gaz. Situația este critică. Gestionăm situația în regim manual, ca să deconectăm sau să dăm la minimum căldura în grădinițe de luni până vineri, să deconectăm pe parcursul săptămânii curente, cât este vacanță, agentul termic de la școli. Că există un pericol de 25% din capitală să rămână în general de agentul termic, dacă nu avem suficient gaz. Noi despre aceste lucruri vorbim public în fiecare zi.

Noi am atenționat și putem să atenționăm. Noi putem să rezolvăm probleme ce stau în competența noastră. Astăzi este Consiliul de Securitate la ora 15:00. Eu cred că cei de la PAS care au vrut să afle mai multe detalii, de fapt ar trebuie să ne dea detalii despre ce se întâmplă la nivel de țară și municipiu. Noi administrăm și nu înțelege. Noi tot nu înțelegem. Dacă există pericole, ele sunt în funcție cât de avansate sunt aceste negocieri”, a declarat Ceban.

Ceban spune că trebuie să fie deconectat de la agentul termic Guvernul, Parlamentul, Instituțiile de Stat, pentru ca să judece la rece și să gestioneze situația mai repede. „Astăzi copiii stau acasă și îngheață. Doar 30% din toate blocurile din capitală sunt conectate la căldură. De vină este Guvernul, dar nu Primăria”, a conchis acesta.

Populare

© 2021 - abcnews.md