Connect with us

Politică

Igor Grosu cere restricții antipandemice mai dure și mai multe amenzi

Odată cu majorarea numărului de cazuri de Covid, care se apropie vertiginos de cifra de o mie pe zi, Republica Moldova are nevoie de restricții anti-Covid mai severe. În același timp, acestea nu trebuie să blocheze economia care a avut și așa de suferit enorm de la începutul pandemiei. Azi, 9 septembrie, se va întruni Comisia Națională pentru Sănătate Publică care va decide asupra noilor măsuri care se impun pentru a preveni răspândirea infecției. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului Igor Grosu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

La întrebarea moderatorului emisiunii de ce anul trecut, când erau mai puține cazuri, poliția împărțea amenzi și întreprindea controale inopinate, inclusiv în cluburile de noapte, acum când avem circa o mie de cazuri nu se întreprinde nimic, Igor Grosu a declarat că într-adevăr situația este alarmantă și la momentul actual nu există loc de relaxare.

„Joi avem ședința CNESP care va analiza ce acțiuni se impun în contextul creșterii numărului de infecții. E adevărat, nu există motiv de relaxare și trebuie de intervenit urgent pe toate dimensiunile, inclusiv cu măsuri coercitive față de cei care nu respectă recomandările experților. Poliția trebuie să se implice mai activ, restricțiile trebuie să fie mai serioase. Dar în același timp trebuie să înțelegem că nu ne putem permite acțiunile restrictive de anul trecut. Nu putem închide economia, dar putem impune niște reguli care să-i responsabilizeze atât pe cei din sectorul privat, cât și pe clienții lor. Cei din Horeca – să-și vaccineze personalul, să ceară același lucru de la clienți, iar poliția trebuie să vină cu acțiuni care să responsabilizeze populația”, a spus Igor Grosu.

Amintim că ieri au fost înregistrate 790 de cazuri noi de Covid și 11 decese. Potrivit epidemiologilor, predominantă în Republica Moldova este varianta Delta care este mai contagioasă și mai periculoasă. Pe parcursul săptămânii precedente au fost înregistrate 3231 de cazuri, dintre care 84% în rândul persoanelor nevaccinate. Numărul este în creștere cu 26% față de cealaltă săptămână.

Sursa: jurnal.md

Populare

© 2021 - abcnews.md