Connect with us

Politică

Igor Dodon a chemat-o pe Maia Sandu să manifeste respect față de polițiști

Președintele Igor Dodon a îndemnat-o pe Maia Sandu să nu blameze și să nu-i amenințe pe polițiști. În cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”, Igor Dodon i-a atras atenția lui Sandu că în câteva luni acești polițiști vor trebui să o apere de protestatari.

”Doamna președinte aleasă, am văzut mesajul dumneavoastră unde ați dat din deget și chiar ați certat polițiștii. Categoric nu sunt de acord cu această abordare. Adică cei care merg cu tractoarele peste polițiști sunt eroi, iar polițiștii care apără instituțiile statului, ei sunt obligați să mențină ordinea publică, dumneavoastră le dați din deget. Repet, eu în calitate de președinte al Republicii Moldova și în calitate de politician și în calitate de cetățean, sunt categoric împotriva acestor abordări.  Vreau să vă dau un sfat, nu blamați polițiștii pentru că peste câteva luni ei o să vă apere pe dumneavoastră de protestatari. Și atunci ei pot întoarce spatele”, a spus Dodon.

Șeful statului a venit cu un mesaj și către oamenii legii cărora le-a mulțumit pentru devotament față de stat și cetățeni.

”Aveți tot respectul din partea mea personală, noi politicienii plecăm și venim, iar dumneavoastră rămâneți la straja intereselor statului. Am fost câțiva ani în urmă în piață, când țineați cordonul în fața mea, când protestam în fața parlamentului sau guvernului. Dar eu niciodată nu mi-am permis să sar la bătaie la un polițist sau să mă urc într-o mașină și să merg ca tancul peste ei. Nu-mi voi permite acest lucru niciodată. Pentru că eu vă respect pentru ceea ce faceți. Dumneavoastră  executați expres legea”, a spus Igor Dodon.

Populare

© 2021 - abcnews.md