Connect with us

Politică

Hotărârea prin care obligă cadrele didactice să facă teste la COVID din bani proprii a fost semnată

Prim-Ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița și Ministrul Sănătății în Guvernul PAS, Ala Nemerenco, au semnat Hotărârea prin care cadrele didactice se obligă să-și facă teste din banii proprii.

În actul semnat la data de 23 august, se menționează că la baza acestor decizii a stat evoluția procesului epidemic, care ar fi una nefavorabilă cu tendințe de agravare.
Totodată, prin aceasta decizie a CNESP, s-ar urmări o încurajare a personalului didactic, nedidactic, precum și auxiliar, să se vaccineze cât mai curând posibil.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Ar putea fi o imagine cu text care spune „II. Măsuri de prevenire și protecție în instituțiile de învățământ pentru organizarea procesului educaÈ›ionalîn contextul epidemiologic al COVID-19 1. Promovarea vaccinării 1.1 Încurajarea personalului didactic, nedidactic și auxiliar, precum și a familiilor, inclusiv a membrilor familiei extinse care au contact frecvent cu elevii, să se vaccineze cât mai curând posibil. 1.2 Acordarea unei zile libere pentru vaccinare educațional care se vaccinează împotriva COVID-19. angajaților din sistemul”

Amintim că, Sindicatele în Educație și Știință au criticat decizia autorităților din medicină de a obliga pedagogii să facă teste anti-COVID-19 din banii proprii la fiecare 14 zile. Într-o declarație publică, sindicatele au subliniat că toți pedagogii achită polița de asigurare medicală și ar trebui să beneficieze de teste gratuite. Mai mult, subliniază sindicaliștii, sunt persoane cărora le este contraindicată vaccinarea, iar obligativitatea de a face test este un abuz.

La fel, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a condamnat decizia anti-socială a autorităților centrale, care obligă toți angajații din domeniul educației să facă teste anti-COVID-19 din banii proprii la fiecare două săptămâni, menționând că este o hotărâre iresponsabilă și îndreptată împotriva zecilor de mii de angajați din educație, fie profesori, pedagogi, educatori ori personal tehnic.

„Această decizie anti-populară și greșită ar putea lăsa școlile și grădinițele din țară fără personal didactic și tehnic, chiar la începutul unui nou an școlar. Din intenția de a soluționa o problemă, guvernanții, din lipsă de profesionalism, sunt la un pas să genereze un șir de alte probleme și mai grave.

Pornind de la cele menționate, PSRM cere insistent guvernării să-și revizuiască decizia de a obliga persoanele nevaccinate din domeniul educației să plătească din bani proprii testele anti-COVID-19. Aceste teste trebuie făcute exclusiv din contul bugetului de stat”, se indica în comunicatul PSRM.

Populare

© 2021 - abcnews.md