Connect with us

Politică

Guvernul a început procesul de vânzare SUA a terenului Stadionului Republican

Agenția Proprietății Publice a pregătit proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Memorandumul de Înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Statele Unite ale Americii privind achiziționarea proprietății pentru construcția noului sediu al Ambasadei SUA la Chișinău.
Potrivit documentului, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu și directorul general al Agenției Proprietății Publice, Eugeniu Cozonac, sunt împuternici să semneze acest memorandum.
Totodată, APP este autorizată să asigure determinarea valorii terenului proprietate a statului situat în mun. Chișinău, str. Tighina nr.12, cu suprafața de 5,1814 ha, număr cadastral 0100208277, incluzând părțile componente ale terenului care sunt proprietate de stat. Raportul de evaluare, perfectat de un evaluator licențiat, selectat în modul stabilit, va fi prezentat grupului de lucru în cel mult 45 de zile din data semnării Memorandumului de Înțelegere.
În scopul negocierii cu Statele Unite ale Americii a prețului terenului, APP va institui, prin ordin, un grup de lucru din reprezentanți ai Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor, Ministerul Justiției, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Culturii, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și Agenției Servicii Publice și Agenției Proprietății Publice. La finalizarea negocierilor prețului, Grupul de lucru va aproba, prin decizie, mărimea prețului în condițiile art. 132- 138 din Codul administrativ.
APP de comun acord cu Ambasada Statelor Unite ale Americii, în termen de 10 zile de la data recepționării Notificării de Exercitare vor institui Comisia de transmitere a bunurilor imobile și vor asigura, în corespundere transmiterea terenului stadionului în proprietatea Statelor Unite ale Americii pentru construcția sediului Ambasadei în Republica Moldova.
Realizarea proiectului implică mijloace financiare pentru asigurarea evaluării bunului imobil, care urmează să fie achitate din bugetul Agenției Proprietății Publice.

Populare

© 2021 - abcnews.md