Connect with us

Politică

Gavrilița nu a putut ajunge la un consens cu fermierii! Agricultorii vor protesta a\i în toată țara

Fermierii din toată țara vor ieși, azi, la protest. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că guvernarea PAS este rece față de problemele cu care ei se confruntă. În ajun, Asociația „Forța Fermierilor” a avut o ședință cu premierul Natalia Gavrilița, dar părțile nu au ajuns la un consens.

”Protestul rămâne mâine în vigoare, întrucât așa și nu am auzit când exact vor fi îndeplinite revendicările noastre, chiar dacă în mare parte ele au fost recunoscute corecte”, se arată în comunicat Asociației ”Forța Fermierilor”.

Fermierii cer autorităților să li se restituie în totalitate cota accizelor la motorină și compensarea parțială a costurilor pentru fertilizanți și pesticide, prețul cărora a crescut de până la patru ori.

Populare

© 2021 - abcnews.md