Connect with us

Politică

Furculiță, despre protestele fermierilor: Deja nu auzim acolo lozinci ale agricultorilor, dar vedem lozinci preelectorale ale unor politicieni

„Îndemn politicienii să nu facă uz de nemulțumirea agricultorilor, iar fermierii să fie înțelepți, să nu se lase manipulați și să folosească protestul în scopurile sale”. Mesajul a fost transmis de către președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, În cadrul unei ediții speciale la postul de televiziune Primul în Moldova. Liderul deputaților socialiști a menționat că în ultimele zile, protestul fermierilor capătă un caracter politic tot mai pronunțat.

“Cu regret am văzut că protestele agricultorilor se politizează și mai mult. Nu auzim acolo lozinci de ale agricultorilor, dar deja vedem lozinci preelectorale. Și ieri am avut astfel de informații, că există forțe politice, care doresc ca acest protest al agricultorilor să fie utilizat în scopurile lor și să treacă în destabilizări”, a spus Furculiță.  

Precizăm că după ce agricultorii au înaintat, miercuri, două solicitări, acestea au fost îndeplinite de către deputați. Parlamentul a anulat majorarea cotei TVA și a identificat aproape 900 de milioane de lei suplimentar pentru subvenții. Chiar dacă aceste cerințe au fost îndeplinite, agricultorii continuă să protesteze, fiind susținuți de către deputații PAS și PPDA.

Populare

© 2021 - abcnews.md