Connect with us

Politică

Dodon spune care va fi ultimul decret prezidențial pe care îl va semna

Igor Dodon susține că ultimul decret pe care vrea să îl semneze în calitate de președinte al țării este acela de micșorare a vârstei de pensionare. Șeful statului a declarat, la un post privat de televiziune, că PSRM pregătește un proiect de lege ce prevede revenirea la vârsta de pensionare de 57 de ani pentru femei și 62 pentru bărbați. Dodon a declarat că semnarea acestui decret va fi una simbolică pentru el la încheierea mandatului. 

”Sunt câteva legi foarte importante care sper să fie votate în timpul apropiat și care, cel mai probabil, una dintre ele va fi ultimul decret pe care îl voi semna, simbolic pentru mine. Până a intra în funcția de președinte, în 2016, Timofti a semnat o lege cu care eu nu sunt de acord. Majorarea vârstei de pensionare la bărbați și la femei până la vârsta de 63 de ani. și se revine la vârsta de pensionare de 57 de ani pentru femei și 62 de ani pentru bărbați”, a spus Dodon.

Președintele s-a arătat convins că majoritatea oamenilor vor susține această lege.

Populare

© 2021 - abcnews.md