Connect with us

Politică

Dodon: Moldova în curând poate rămâne fără populație, iar Maia Sandu și PAS promovează marșurile LGBT

Republica Moldova în curând poate rămâne fără populație, iar guvernarea actuală (Maia Sandu și PAS) promovează marșurile LGBT. Despre aceasta ex-președintele țării, Igor Dodon, a scris pe rețelele de socializare.

„Moldova pierde anual zeci de mii de oameni care pleacă din țară, iar nivelul natalității este mai scăzut decât nivelul mortalității. Suntem una din țările cu cea mai mare pierdere de populație din întreaga lume. Și asta pe timp de pace. Problema demografică devine cea mai serioasă provocare în adresa statului și a poporului moldovenesc și nu peste mult timp vom deveni o societate formată în mare parte din pensionari, pe care nici măcar nu va avea cine să-i asigure cu o pensie decentă, fiindcă nu vom avea suficientă forță de muncă. Nu va avea cine menține și construi Moldova, iar grădinițile și școlile vor rămâne și mai pustii. În aceste condiții, conducerea de la Chișinău trebuie să pună accentul pe asigurarea socială a familiilor cu mulți copii și pe sprijinul cuplurilor tinere, prin politici sociale, credite preferențiale, locuri de muncă ș.a. Politica de stat, la nivel fundamental, trebuie să se concentreze pe încurajarea natalității și pe promovarea familiei tradiționale, ca cel mai firesc și sănătos mod de a stimula creșterea demografică în Moldova”, spune Dodon.

Fostul președinte a reiterat că din punctul lui de vedere este o rușine ca în Chișinău să se organizeze public marșuri și evenimente ale homosexualilor și că fiecare are dreptul să facă ceea ce vrea la dânsul acasă, dar nu în văzul copiilor și al oamenilor de bun-simț.

„Consider că este o lovitură în temelia acestui popor când guvernarea PAS devine avocatul gay-ilor și lesbienelor și promovează agenda politică a LGBT, pentru care familia tradițională este un inamic ideologic care trebuie lichidat. Nu ne mai miră nimic în ceea ce face această guvernare PAS împotriva propriilor cetățeni.
Dar cât îi mai răbdăm?”, a mai scris Dodon.

Populare

© 2021 - abcnews.md