Curtea de Conturi optează pentru o implicare permanetă a Parlamentului prin asigurarea unui cadru legislativ funcţional şi poductiv

2 aprilie 2018 12:160 comentariiVizualizări:

Preşedintele Curţii de Conturi a Republicii Moldova, Veaceslav Untila, a declarat pentru ABCNEWS. MD, că iniţiativa   Președintelui Parlamentului, Andrian Candu, privind instituirea unei noi comisii parlamentare permanente este bine venită.

Foto: Curtea de Conturi a Republicii Moldova

 “Aşa cum a motivat domnul Candu, spune preşedintele CCRM, noua comisie va avea în competență asigurarea cadrului legal privind auditul public extern, organizarea şi funcționarea instituției supreme de audit, dar şi examinarea anuală a rapoartelor de audit ale Curții de Conturi şi ale entităților auditate. Am optat întotdeauna pentru o bună conlucrare între legislativ şi Curtea de Conturi şi  ne-am dorit mereu o implicare permanetă a Parlamentului prin asigurarea unui cadru legislativ funcţional şi poductiv.”

Amintim că la sfîrşitul săptămînii trecute, Adrian Candu, a anunţat că a propus  crearea unei noi comisii parlamentare permanente prin care se urmăreşte crearea instrumentelor de cooperare consolidată între Parlament şi Curtea de Conturi.

Comisia se propune a fi constituită din nouă persoane, micșorînd concomitent cu o unitate numărul persoanelor pentru fiecare comisie existentă.

 

 

Leave a Reply