Connect with us

Social

Cum pot beneficia de asistență financiară persoanele din Chișinău care găzduiesc refugiați ucraineni

Familiile-gazdă din or. Chișinău pot primi asistența financiară de 3.500 lei o singură dată. Despre aceasta spune primarul general Ion Ceban, care afirmă că aceștia sunt banii oferiți direct de către Fondul Alimentar Mondial.

„Sunt eligibile familiile din or. Chișinău care gazduiesc în prezent cel puțin doi refugiati din Ucraina pentru o perioada de minimum o săptămână. Asistența financiară este menită să ajute familiile din or. Chișinău să facă față costurilor suplimentare pentru alimentare și altor nevoi esentiale. Familiile-gazdă se pot înregistra online pe platforma www.uahelp.md, iar ulterior vor urma pașii și informația indicată pentru recepționarea banilor.
Primaria municipiului Chișinău a instituit 5 oficii, în fiecare sector, pentru înregistrarea online a acelor familii-gazdă (persoane) care nu vor avea posibilitatea de a se înregistra în mod virtual.

Înregistrarea online pe www.uahelp.md este disponibilă de saptamana trecută, iar activitatea Oficiilor pentru inregistrarea cu prezență fizică este disponibilă de astăzi, 18 aprilie, în toate sectoarele, la Preturile de sector.

Adresele oficiilor amplasate în sectoarele orașului:

  • Sectorul Botanica: – Pretura Botanica (str. Teilor 10)
  • Sectorul Buiucani: – Pretura
  • Buiucani (str. Mihai Viteazul 2)
  • Sectorul Centru: Pretura Centru (str. Bulgara 43)
  • Sectorul Ciocana: Pretura Ciocana (bd. Mircea cel Batrân 4/3)
  • Sectorul Rîșcani: Centrul de plasament temporar al persoanelor refugiate Patria-Lukoil (str. Studentilor 7/5).

La Centrul de Plasament pentru refugiați Patria Lukoil continuă să vină zilnic după pungi, prânzuri calde și suport logistic pe care îl oferim circa 350-400 de refugiați”, a declarat primarul.

Ceban afirmă că astăzi în insituțiile educaționale sunt înscriși 828 de copii, dintre care 613 la școală și 215 la grădiniță. 70 de persoane sunt cazate la Centru.

„Continuăm să ajutăm în limita posibilităților de care dispune Primăria Chișinău.
Mulțumesc tuturor partenerilor interni și externi, agenților economici, ambasadelor și organizațiilor neguvernamentale”, a conchis Ceban.

Populare

© 2021 - abcnews.md