Chişinăul condamnă discursul unui reprezentant rus, rostit la şedinţa sesiunii Consiliului ONU pentru Drepturile Omului

12 iulie 2019 11:240 comentariiVizualizări:

MAEIE condamnă alocuţiunea rostită de către reprezentantul organizației obşteşti ”Consiliul Internațional al Compatrioților Ruși” (CIRC), la şedinţa în plen a celei de-a 41-a sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului al ONU, prin care s-a încercat denaturarea acţiunilor întreprinse în permanenţă de către Republica Moldova privind respectarea şi apărarea drepturilor omului pe întreg teritoriul ţării noastre, inclusiv în regiunea transnistreană.

Atragem atenția asupra faptului că, respectarea şi apărarea drepturilor omului în conformitate cu toate standardele și angajamentele internaționale rămân obiective prioritare pentru autorităţile Republicii Moldova, se spune în comunicatul MAEIE.

MAEIE consideră că astfel de discursuri provocatoare rostite de la tribuna unei organizaţii internaţionale sunt contraproductive, fiind de natură să submineze eforturile depuse în cadrul procesului de negocieri în formatul „5+2”, privind identificarea unei soluții viabile, pașnice și durabile pentru reglementarea conflictului transnistrean, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în limitele granițelor sale recunoscute pe plan internațional, cu oferirea unui statut special regiunii transnistrene.

În acest sens, MAEIE va reitera demersul autorităţilor moldoveneşti către conducerea Federaţiei Ruse privind sistarea activităţii controversatei reprezentanţe de la Moscova a ”Fundației pentru dezvoltarea relațiilor sociale și culturale „Transnistria””, (promotorul acestor demersuri provocatoare), care se pretinde a fi o ”reprezentanță oficială a Transnistriei” la Moscova.

MAEIE consideră absolut inadmisibilă utilizarea de către exponenții regimului anticonstituțional de la Tiraspol organizații neguvernamentale din Federația Rusă drept paravan în scopuri politice și conlucrează cu structurile relevante ale ONU în vederea prevenirii unor situații, ce contravin mandatului de acreditare și, respectiv, principiilor care stau la baza activității Consiliului Drepturilor Omului.

Leave a Reply