Chiril Gaburici către compania EVRASCON: Reabilitarea drumului Hînceşti-Lăpușna trebuie încheiată până în noiembrie

13 mai 2019 13:461 comentariuVizualizări:

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a întreprins o vizită de verificare a lucrărilor pe drumul  R33 – Hîncești-Lăpușna. Potrivit ministrului, compania Euro-Asian Construction Corporation EVRASCON JSC din Azerbaijan, care este responsabilă de efectuarea lucrărilor, nu a respectat condițiile contractuale, astfel aceasta va fi penalizată.

Foto: mei.gov.md

„De trei ani cetățenii așteaptă reabilitarea drumului Hînceşti-Lăpușna. Reparația trebuie încheiată până în luna noiembrie a anului curent, altfel, contractul cu firma din Azerbaidjan, care efectuează lucrările, va fi reziliat”, a declarat Chiril Gaburici.

La moment, rata de execuţie a lucrărilor este mai mică de 50%. Contractul cu Euro-Asian Construction Corporation EVRASCON JSC a fost semnat la jumătatea anului 2014, iar lucrările de reabilitare a drumului Hîncești-Lăpușna urmau să fie realizate până în 2016. Ca urmare a nerespectării contractului, va fi aplicată penalitatea de 10% din valoarea contractului.

Costurile pentru reabilitarea drumului Hînceşti-Leuşeni sunt de aproape 19 milioane de euro. Banii au fost împrumutaţi de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

1 Comment

  • Foarte bine, iata ce inseamna buni manageri ce respecta conditiile si merg personal in santier ca Gaburici sa verifice cum stau lucrurile, se facce pentru oameni si trebuie facut bine.

Leave a Reply