CEC cheamă concurenții electorali să desfășoare o campanie electorală în strictă conformitate cu prevederile legislației electorale

16 februarie 2019 10:550 comentariiVizualizări:

Comisia Electorală Centrală constată că, pe sfîrșit de campanie electorală se atestă, cu regret, o intensificare a mesajelor denigratoare ce duc la lezarea demnității participanților la alegeri și crearea unui climat de neîncredere și lipsă de respect între concurenții electorali.

În acest context, Comisia Electorală Centrală reiterează îndemnul către concurenții electorali și instituțiile mass-media să dea dovadă de corectitudine și profesionalism în desfășurarea și reflectarea campaniei electorale, principii ce se regăsesc și în Codul de conduită privind desfăşurarea şi reflectarea campaniei electorale la alegerile Parlamentului Republicii Moldova și referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019. Menționăm că acesta a fost semnat de către 6 concurenți electorali și 12 instituții mass-media.  

Comisia cheamă concurenții electorali să desfășoare, în perioada rămasă pînă la alegerile din 24 februarie curent, o campanie electorală în strictă conformitate cu prevederile legislației electorale și să aibă o abordare civilizată față de calitățile politice, profesionale și personale ale candidaților, precum și față de programele electorale pe care aceștia le promovează.

Comisia Electorală Centrală consideră că desfășurarea procesului electoral într-un climat democratic poate avea loc în condiții de transparență, corectitudine, egalitate și respect, astfel încît rezultatul acestora să reflecte întocmai voința alegătorilor.

Leave a Reply