CEC a constatat încălcarea prevederilor legale privind finanțarea campaniei electorale de către Partidul „Șor”

9 aprilie 2019 18:380 comentariiVizualizări:

Comisia Electorală Centrală (CEC) a constatat încălcarea prevederilor Codului electoral la subiectul finanțării campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 de către Partidul Politic „Șor”.

CEC a stabilit că această formațiune politică, avînd statut de concurent electoral în cadrul alegerilor parlamentare din 24 februarie curent, a obținut în total 2 090 000 lei în calitate de donații pentru campania electorală din partea unor agenți economici care, în decurs de un an înainte de începerea perioadei electorale, au desfăşurat activităţi finanţate sau achitate din mijloace (fonduri) publice, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor legislației electorale.

Astfel, CEC a somat Partidul Politic „Șor” să verse la bugetul de stat suma de 2 090 000 lei, în termen de 6 luni din momentul adoptării hotărîrii de către CEC, cu dreptul achitării eșalonate a acestei sume.

Totodată, Comisia va sesiza Procuratura Generală în legătură cu informațiile false indicate în Declarațiile pe propria răspundere despre inexistența cotei de stat, străine sau mixte în capitalul social, precum și privind lipsa restricțiilor prevăzute de Regulamentul privind finanțarea campaniilor electorale, depuse de agenții economici: SRL „Forsbeta”, SC „Laslux” SRL, SRL „Vent Sistem Companie Climatica” și SRL „Exfactor-Grup”.

Într-o reacție venită după decizia CEC, reprezentanții Partidul „Șor”apreciază „decizia incorectă și nemotivată a CEC de a penaliza formațiunea pentru o presupusă încălcare comisă în timpul campaniei electorale este o încercare de a afecta imaginea Partidului Șor, care a înregistrat succes în alegerile parlamentare. Partidul Șor consideră inadmisibile astfel de presiuni și califică decizia respectivă nu doar ca un atac la adresa formațiunii politice, dar și o ofensă pentru cei 120 de mii de alegători, care au votat partidul la scrutinul parlamentar”.

Leave a Reply