Capitala are 31 de autobuze noi. Contractul de livrare a fost semnat

20 februarie 2019 12:300 comentariiVizualizări:

Directorul interimar al Parcului de Autobuze, Vitalie Copaci, a semnat, astăzi, cu reprezentantul companieie ISUZU la Chișinău, Serghei Daradur, contractul de livrare a 31 de autobuze. Ele vor fi scoase pe rută în maxim o săptămână de zile, după perfectarea actelor.

Pentru procurarea autocarelor, din bugetul primăriei au fost alocate 81 milioane de lei. Noile autobuze sunt de model „ISUZU Cityport”, standard Euro 6. Acestea au 12 metri lungime și 3 uși. Totodată, autobuzele sunt dotate cu rampe de acces și spațiu pentru fotoliu rulant, fiind accesibile persoanelor cu necesități speciale, vârstnicilor și părinților cu copii în căruțuri. De asemenea, vehiculele dispun de instalații cu aer condiționat, echipament de informare audio și video. Același model de autobuze au fost achiziționat și de primăriile orașelor Constanța, Iași și Sibiu din România, dar care au plătit cu până la 50 de mii de euro mai mult pentru fiecare autocar. Autobuzele livrate primăriei Chișinăului sunt noi și au costat mai puțin de 130 de mii de euro fiecare, scrie timpul.md.

Ultimele 20 de autobuze pentru Capitală au fost cumpărate acum 13 ani. Vechimea medie a parcului de autobuze din municipiul Chișinău este de 17 ani. Fiecare unitate de transport are peste un milion de km la bord, iar pentru reparaţia autobuzelor, anual, sunt cheltuite peste 15 milioane de lei. Zilnic, 400 mii de oameni circulă cu transportul public.

Leave a Reply