Connect with us

Economic

Avocatul Poporului îi cere Guvernului măsuri urgente de susținere a populației: Consecințele acestor crize au efecte devastatoare

Avocatul Poporului îi cere Guvernului să elaboreze mecanisme suplimentare eficiente de susținere a populației. Într-o adresare publică, Ombudsmanul se arată îngrijorat de creșterea tarifelor la resursele energetice și a prețurilor la mărfurile de consum și-i solicită guvernării să asigure compensarea cheltuielilor pentru a nu admite aprofundarea sărăciei în Republica Moldova.

„Criza pandemică, criza economică și cea energetică au generat o creștere a prețurilor, amplificată de creșterea inflației, au aprofundat nivelul sărăciei în anul 2021. Consecințele acestor crize s-au făcut deja resimțite de către majoritatea populației, având efecte devastatoare asupra persoanelor sărace și a celor vulnerabile, afectând în mod disproporționat, în particular, persoanele în etate, persoanele cu dizabilități, persoanele fără un venit, familiile cu mulți copii sau familiile cu venituri mici. Constituția Republicii Moldova, în articolul 47, stipulează că statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea și bunăstarea, lui și a familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale”, se arată în adresarea Avocatului Poporului.

Populare