Connect with us

Politică

Astăzi se împlinesc 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Ceban: În 2022, municipalitatea va investi în cultura țării de 3 ori mai mult

Cultura din Republica Moldova trebuie promovată la cel mai înalt nivel. Din acest motiv, primarul general Ion Ceban spune că pentru 2022, municipalitatea va investi în acest domeniu de 3 ori mai mult decât a fost investit până acum. Declarațiile au fost făcute în cadrul depunerilor de flori de la bustul lui Mihai Eminescu.

„Mă bucur că alături de noi sunt colegii din România, cu lume cu care urmează să dezvoltăm proiecte împreună și aceste lucruri le vom face în continuare – dezvoltarea localităților, suburbiilor, orașului, etc. Avem foarte multe lucruri de făcut împreună, chiar dacă este această pandemie care a dat peste cap foarte multe lucruri. Chiar vreau să aduc felicitări cu această zi. Zilele trecute fiica mea mă întreba ce poezie de Eminescu să o învețe, dar eu i-am spus să învețe ce e mai aproape de ea.

Anul trecut, pe domeniul culturii am avut foarte mult de muncă în Chișinău. Am lansat și dialoguri cultural-sociale. Ne-am întâlnit cu oameni de cultură de înaltă valoare. Anul trecut pentru prima data au fost alocate surse de bani pentru săpături arheologice în Chișinău, pentru protejarea patrimoniului. Am multiplicat la 3 alocarea surselor financiare pentru proiectele culturale în 2022. Avem o restanță morală în această privință, pentru că nu putem să lăsăm pe cineva la o parte, trebuie să implicăm pe toată lumea. Trebuie să fim uniți, avem oameni talentați, pe care trebuie să îi punem în valoare. Cei care sunt în domeniul culturii să genereze rezultate frumoase”, a declarat Ceban.

Amintim că astăzi se împlinesc 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.

Populare

© 2021 - abcnews.md