ANRCETI: Utilizarea radiotelefoanelor în standardul DECT 6.0 în Republica Moldova ESTE ILEGALĂ

20 decembrie 2014 14:110 comentariiVizualizări:

Utilizarea radiotelefoanelor fixe în standardul nord-american DECT 6.0 este interzisă în Republica Moldova şi se sancţionează în conformitate cu prevederile Codului contravenţional, avertizează consumatorii Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), informează MOLDPRES.

Foto: agora.md

Foto: agora.md

Utilizarea acestor radiotelefoane în ţara noastră „afectează în mod direct funcționarea reţelelor de telefonie mobilă 3G şi calitatea serviciilor, fapt care prejudiciază interesele a zeci de mii de consumatori”.

Autoritatea de reglementare în comunicații a adresat un avertisment consumatorilor în legătură cu utilizarea tot mai frecventă în mai multe localităţi din ţară a radiotelefoanelor în standardul DECT 6.0.

ANRCETI precizează că radiotelefoanele fixe în standardul DECT 6.0 sunt destinate pentru utilizare în ţările din America de Nord și are un plan de frecvențe diferit de standardul european DECT. În Europa, inclusiv în Republica Moldova, frecvența dată este alocată în bază de licență operatorilor de telefonie mobilă pentru rețele 3G, iar utilizarea de către consumători a radiotelefoanelor fixe DECT 6.0 pe teritoriul ţării noastre produce interferențe esențiale rețelelor mobile naționale. Locul apariției semnalului prejudiciabil poate fi stabilit uşor prin mijloace tehnice de control radio.

Persoanele care utilizează radiotelefoane fixe în standardul DECT 6.0 riscă sancțiuni contravenţionale de până la 500 unităţi contravenţionale (10 000 lei).

ANRCETI cheamă consumatorii să înceteze utilizarea radiotelefoanelor în standardul DECT 6.0. Radiotelefoanele fixe în standardul european DECT achiziționate în ţările din Europa, inclusiv în magazinele autorizate din Republica Moldova, utilizează altă frecvență decât rețelele mobile 3G (frecvenţa de lucru a standardului DECT european: 1880-1900 MHz) și pot fi utilizate în ţara noastră fără careva restricții.

 

Leave a Reply