Connect with us

Politică

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a prezentat viziunea lor de renaștere a satelor

Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor va repune în practică programele naționale ”Satul Moldovenesc” și ”40 de orașe”, care au început a fi implementate în perioada guvernării comuniste și care au fost stopate de guvernările de după 2009. Despre aceasta au anunțat candidații blocului la alegerile din 11 iulie, Elena Bodnarenco și Oleg Reidman, în cadrul dezbaterilor electorale. 

În cadrul acestui program, fiecare localitate din țară va primi din bugetul național anual câte 5 milioane de lei. De asemenea, vor fi alocate câte 500 de mii de lei pentru dezvoltarea mediului de afaceri local.

Proiectul prevede și reparația și construcția a 3600 km de drumuri naționale și locale, gazificarea tuturor localităților și a obiectelor de menire socială. 

Acțiunile Blocului Comuniștilor și Socialiștilor vor fi orientate și spre creșterea nivelului de autonomie financiară a autorităților locale și reducerea dependenței bugetelor locale de transferurile de la bugetul de stat. În acest scop autoritățile locale vor avea dreptul să aprobe în mod independent ratele impozitelor și taxelor locale. Totodată, la transferarea banilor din bugetul de stat în bugetele locale se va lua în calcul numărul populației și suprafața localității.

Populare

Copyright © 2021 abcnews.md