Connect with us

Politică

Gheorghe Cavcaliuc vine cu acuzații grave la adresa unui candidat PAS și gruparea lui Usatîi (VIDEO)

Liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc vine cu acuzații grave la adresa unui candidat de pe listele electorale ale unui partid politic și face noi dezvăluiri despre o schemă criminală de delapidare de fonduri, pusă la cale de primarul de Bălți, Renato Usatîi și gruparea lui de aleși locali. Aseară, fiind invitat la o emisiune de la Ren Moldova, Gheorghe Cavcaliuc a prezentat dosarul nr.25, cu probe pe primarii lui Usatîi și candidatul PAS, Boris Marcoci. Potrivit liderului PACE, Marcoci lucrează la primăria din Bălți cu un salariu de 1500 de lei pe an, în timp ce compania acestuia câștigă majoritatea licitațiilor pentru lucrările de reparație a drumurilor din oraș. Doar în 2020, candidatul PAS a câștigat peste 11 contracte în valoare de cel puțin 53 de milioane de lei, spune Cavcaliuc. Totodată, liderul PACE a arătat starea reală a obiectelor și locațiilor din Bălți pe care s-au delapidat milioane, printre care, azil de câini, străzi, trotuare și altele, majoritatea lucrărilor fiind făcute doar pe hârtie.
  
 
„Vreau să vă spun că este informație că pe una din companiile lui Marcoci este pornită o cauză penală. El stă ca peștele în apă, știind că planează suspiciuni și sunt informații, care urmează să le verifice organele de drept – eu le voi livra toate aceste informații, că a fost plătită mită foarte mare ca dosarul pornit pe compania lui să nu fie divulgat nicăieri. Ce fel de oameni integri vrem noi în Parlament? Despre ce filtre de integritate vorbim?”, menționează Cavcaliuc. Politicianul mai spune că în toate aceste afaceri cu licitații trucate este implicat și viceprimarul de Bălți, Nicolai Grigorișin, om apropiat de-al lui Renato Usatîi. Pe lângă finanțarea Partidului Nostru și alte cheltuieli obscure, Grigorișin și-a achiziționat recent o mașină luxoasă de model Toyota, în valoare de un milion jumătate de lei, pe care a trecut-o pe numele socrului său, dar la volanul căreia se plimbă feciorul de 23 de ani.   Mai mult decât atât, Gheorghe Cavcaliuc relatează că toate primăriile care sunt sub egida Partidului Nostru au organizat o grupare criminală de trucare a licitațiilor și delapidare de fonduri de sute de milioane de lei, pe seama achizițiilor produselor de proastă calitate din școli și grădinițe. „Toate licitațiile pentru livrarea produselor alimentare în grădinițe și școli sunt câștigate de doar 6 companii din țara noastră. În total, suma achizițiilor pe care planează suspiciuni că sunt trucate este de peste 146 de milioane de lei. O mare parte din funcționarii care conduc aceste instituții sunt donatorii ai partidului. Acești primari și consilieri care vin în cadrul acestui partid politic astăzi au o putere mică, dar dacă îi scăpăm în Guvern sau Parlament vor fura nu un miliard, dar trei”, atenționează liderul PACE.
În urma dezvăluirilor făcute în premieră de Gheorghe Cavcaliuc, în care sunt prezentate scheme de delapidarea bugetului public și probe despre crimele făcute de Usatîi, împreună cu gruparea lui de aleși locali, Boris Morgoci, dar și alții din PAS, aceștia ar trebui să înfunde pușcăria pentru 150 de ani, declară Cavcaliuc. Amintim că după ce liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc, a declarat că un candidat de pe lista unui partid aflat în cursa electorală a fi fost prins cu droguri pe Aerorportul Chișinău, jurnalista Nata Albot a anunțat că se retrage din cursa electorală. Iar ieri încă un candidat PAS s-a retras de pe lista formațiunii. Este vorba despre Alexandru Catan, despre care presa a scris recent că ar fi implicat în contrabandă cu alcool în proporții mari.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md