Connect with us

Economic

Primul eșec al Maiei Sandu este faptul că viața moldovenilor s-a înrăutățit

Deputații PSRM au prezentat, astăzi, un top 10 al celor mai răsunătoare eșecuri ale Maiei Sandu în cinci luni de mandat în funcția de președinte al țării. Socialista Alla Darovannaia a declarat că acest clasament a fost realizat împreună cu cetățenii. Primul eșec al actualului șef al statului este faptul că viața moldovenilor s-a înrăutățit, oamenii trăiesc mai greu.

”Majoritatea produselor s-au scumpit, în timp ce majorările de pensii, salarii și alocațiile promise de Maia Sandu așa și nu au venit. În această primăvară, mai multe legume s-au scumpit cu până peste 50%, conform datelor BNS. Prețul la ulei a crescut cu aproape 30 la sută. Și carnea, produsele din carne, s-au scumpit. De când Maia Sandu este președinte, moldovenii plătesc cu 5 lei mai mult pentru un litru de benzină și cu peste 4 lei mai mult pentru un litru de motorină, deși ea a promis în alegeri motorină mai ieftină. S-au scumpit majoritatea medicamentelor, unele dintre care ne costă acum cu până la o treime mai mult de când Maia Sandu este președinte. Majoritatea produselor industriale la fel ne costă mai mult, iar acest lucru îl putem simți, zi de zi, mergând în piață ori la magazine. Așa că Maia Sandu a promis o viață mai ușoară, dar acum mai ușoare sunt doar buzunarele moldovenilor”, a declarat deputatul.

Potrivit PSRM, din cauza Maiei Sandu, care a dizolvat Parlamentul, nu a fost votată în lectură finală majorarea salariilor pentru personalul medical, cu 40%, începând cu luna iulie. Din același motiv, nu a fost adoptată legea, prin care se achitau din bugetul de stat restanțele angajaților la Calea Ferată din Moldova. Astfel, peste 6 mii de angajați la CFM trăiesc de 5 luni fără salariu.

”Prin acțiunile sale, Maia Sandu a stopat subvenționarea asociațiilor obștești naționale ale persoanelor cu dizabilități. Sandu a oprit compensarea biletelor de tratament pentru veterani. Oamenii văd și trăiesc această dezamăgire zilnic”, a spus Darovannaia.

Deputatul PSRM a mai remarcat că Maia Sandu nu a dat nimic cetățenilor, dar a reușit să ia de la fiecare cetățean câte aproape 450 de lei.

”E vorba de o nouă măsură anti-socială a Maiei Sandu – anularea compensațiilor la plata facturilor pentru energia electrică pentru două luni (aprilie-mai). La inițiativa socialiștilor, Parlamentul a adoptat legea prin care, fiecare consumator din țară, persoană fizică, beneficia de compensație în valoare de aproape 450 de lei pentru două luni. Sandu a anulat legea, invocând diferite pretexte, în timp ce majoritatea absolută a cetățenilor a așteptat acest ajutor în perioada de pandemie. Așa Maia Sandu a ușurat buzunarele cetățenilor cu încă circa 450 de lei”, a declarat deputatul PSRM.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md