Connect with us

Politică

Liderul PSRM: Decizia de a nu promulga legile a fost dictată din afara țării dar nu de Sandu

Decizia de a nu promulga modificările la Legea cu privire la comerțul intern nu a fost luată de Maia Sandu, dar de cei care o controlează. Declarația a fost făcută de către liderul PSRM, Igor Dodon, în cardul emisiunii live.

“Nu Maia Sandu este împotriva, sunt împotriva cei care o controlează pe Maia Sandu. Decizia de a nu promulga legile a fost dictată din afara țării. Cine se teme de modificările la Legea cu privire la comerțul intern, care le permite producătorilor autohtoni să-și vândă marfa la ei acasă? Ia încercați să vă duceți cu marfa noastră, să o puneți pe rafturi prin România, Germania… Veți avea o mulțime de obstacole, și nu o să intre producătorii noștri niciodată acolo, așa cum își doresc cu volume mari, nu cu țârica pe „polca” de jos. Da la noi, când vrem să facem același lucru, ne interzic. Pe ei e interesează să vândă în Moldova marfa lor și găsesc un conducător de țară, care blochează inițiativele Parlamentului. Noi vom insista încă o dară pe aprobarea acestor legi, așteptate de toți cetățenii”, a declarat Dodon.

Amintim că președintele țării, Maia Sandu, a respins modificările la Legea privind comerțul intern, inițiativă legislativă a deputatului PPDA, Alexandru Slusari. Documentul prevede condiții mai bune pentru producătorii autohtoni la comercializare mărfurilor în rețelele de magazine din țară.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md