Connect with us

Politică

Dodon a donat la doi copii cu hipoacuzie accesorii pentru implantul cohlear

Doi copii, o soră și un frate, din satul Cucuruzeni, raionul Orhei, vor auzi din nou vocea mamei. Minorii care suferă de hipoacuzie au primit în dar, de la Igor Dodon, accesorii pentru implant cohlear.

„Aliona Bordeniuc, crește singură trei copii, dintre care Petru, în vârstă de 10 ani și Victoria, de 8 ani, sunt diagnosticați cu hipoacuzie și sunt purtători de implant cohlear. Aliona Bordeniuc s-a adresat după sprijin în vederea procurării unor accesorii pentru implantul cohlear pentru copiii săi, dat fiind că la finele anului trecut s-a defectat partea exterioară a implantului cohlear al lui Petru, copilul până în prezent neavând posibilitatea să audă, și aparatul Victoriei la fel, periodic se defectează”, a scris Igor Dodon pe Facebook.

Președintele PSRM a precizat că donația a fost realizată cu suportul Ambasadei Chinei în Republica Moldova și a unei companii din România.

“Totodată, am anunțat-o pe doamna Aliona Bordeniuc că am convenit cu doctorul Diana Chirtoca, care activează la Spitalul clinic Republican pentru copii „Emilian Cotaga”, să efectueze conectarea și reglajul procesorului de sunet al aparatelor cohlear chiar astăzi, astfel ca Petru să audă din nou cât mai urgent”, a mai anunțat Dodon.

Amintim că anterior, 19 copii cu hipoacuzie sever-profundă din țară au obținut șansa să audă și să vorbească datorită unor intervenții de implant Cohlear, realizate grație sprijinului financiar oferit de Fundația de Binefacere „Din Suflet”, patronată de Galina Dodon, în cadrul programului „Salvăm copiii din lumea tăcerii”. În anul 2020, la inițiativa lui Igor Dodon, acest proiect a fost susținut la nivel de Guvern, iar 20 de copii diagnosticați cu hipoacuzie au beneficiat de implanturi cohlear, achiziționate din Fondul de Asigurare Obligatorie de Asistență Medicală.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md