Connect with us

Politică

Aurelian Lavric: Acum alegătorii se gândesc – Sandu este președintele care apără interesele companiei Astra Zeneca sau interesele moldovenilor?

Experții și analiștii, rând pe rând, critică declarația președintelui Maia Sandu, potrivit căreia vaccinul împotriva COVID-19 întârzie să vină în țara noastră din cauza justiției corupte. Aurelian Lavric, expert în studii de securitate, conferențiar universitar, doctor, lasă să se înțeleagă că prin aceste declarații șefa statului apără interesele companiilor farmaceutice, dar nu ale cetățenilor.

“Așa o remarcă: Vaccinurile au întârziat pentru că Astra Zeneca se teme că sistemul de justiție din RM o poate condamna să achite despăgubiri în cazul în care cineva, care va suferi în urma vaccinării, va da în judecată compania (de la Maia Sandu – „În profunzime”). E un compliment la adresa sistemului de justiție moldav (din partea companiei Astra Zeneca). Doamna președintă a interpretat însă că dacă o instanță va condamna Astra Zeneca, înseamnă că sistemul de justiție din RM e corupt. Acum alegătorii moldoveni se gândesc: doamna Sandu este președintele care apără interesele companiei Astra Zeneca sau interesele cetățenilor moldoveni?”, a scris Lavric pe Facebook.

Amintim că ministerul Sănătății a dezmințit informațiile lansate de Maia Sandu. Într-un comunicat de presă al instituției se spune că ministerul a primit confirmare de la platforma COVAX privind livrarea primului lot de 14.400 doze de vaccinuri împotriva COVID—19.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md