Connect with us

Politică

Negociatorii pentru reglementarea transnistreană au menționat necesitatea desfășurării unor consultări cu reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE

La prima din acest an întrevedere, în format de videoconferință, a reprezentanţilor politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, Olga Cebotari și Vitalii Ignatiev și-au exprimat disponibilitatea menținerii unui dialog constructiv în vederea impulsionării procesului de negocieri și a determinării direcțiilor prioritare de activitate pentru perioada apropiată.

O atenție distinctă a fost acordată grupurilor de lucru sectoriale, fiind evidențiată dinamica activității din anul 2020 (26 de ședințe comparativ cu 21 în 2019), realizărilor marcate și a dificultăților întâmpinate, în vederea sporirii eficienței și a identificării unor soluții tehnice viabile la cele mai actuale probleme cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, precum și a fost agreată disponibilitatea luării măsurilor necesare întru activizarea lor și convocarea în perioada apropiată a reuniunilor experților de profil pe tematici concrete.

În cadrul întrevederii, s-a mai menționat că în rezultatul interacțiunii din anul 2020 s-a reușit semnarea a 4 documente în procesul de negocieri, iar pe agendă rămân și necesită a fi coordonate adițional și definitivate și alte proiecte de decizii protocolare sectoriale, inclusiv în sfera înlăturării barierelor tehnice în calea comerțului și protecția drepturilor consumatorului.

De asemenea, negociatorii-șefi au mai menționat necesitatea desfășurării unor consultări productive cu Reprezentantul Special al Președinției în exercițiu a OSCE, care va efectua până la finele lunii curente o vizită de lucru în Republica Moldova.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md